Sorin Bontea nu mai are nevoie de nicio prezentare. Însă, ce nu știați este faptul că nu se dă în vânt după tehnologie și că adoră mâncarea bună, gătită corect. Din această toamnă, îl puteți vedea într-un nou sezon MaterChef, la PRO TV, alături de Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.
Care este primul lucru pe care îl faci dimineața?
Primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc este să fac câteva exerciții, pentru că mă cam doare spatele. Am ceva hernii de disc, nu multe, doar trei… (râde) Da, cred că sunt urmările muncii începute prea devreme de pe la 16 ani… Cărat foarte mult, descărcat tiruri și mașini de marfă, ca așa era pe vremuri. Și stat în picioare, poziția bucătarului nu este cea mai bună. Stai foarte multe ore în picioare și ești cumva puțin aplecat, nu stai drept. De aceea e bine ca masa de lucru să fie mai sus decât cea normală. Iar după exerciții, cafea. Cafea și fără țigări, mai nou, m-am lăsat de câteva luni de fumat și cred că e un lucru bun.
Pe cine urmărești pe Instagram?
Nu sunt cel mai activ pe Instagram sau pe Facebook. Recunosc, mă depășește cumva tehnologia. N-am nici răbdarea necesară. Încerc să intru de câte ori pot, să mă uit și colo și colo. Sunt mai old school așa.
Când intru, mă uit la mâncare, în primul rând, sunt tot felul de găteli. Apoi, la ceva chitariști care mai pun lecții scurte de chitară. Când eram mic, tata îmi zicea să bag sub pernă o carte, că poate se lipește ceva până dimineața, așa fac și eu cu aceste video-uri.
Am câteva chitări pe acasă, dar pare că nu prea mai am atât de multă răbdare pe cât credeam eu. Trebuie să ai răbdare, să petreci câte o oră, două, pe zi, cu chitara în mână.
Ce conturi de food îți plac și recomanzi celor pasionați de gastronomie?
Eu nu urmăresc anumiți oameni care postează. Dar când am nevoie să mă inspir sau mă interesează ceva, mai ales în zona de patiserie, de brutărie, intru și mă uit.
Multă lume intră și face chestia asta, și eu fac asta. Însă, ce le recomand tuturor când se uită la o rețetă: primul lucru pe care trebuie să-l facă este să vadă rețeta cap-coadă, abia după care să se apuce să gătească, pentru că vor descoperi multe chestii pe parcurs de care trebuie să țină cont. De aceea le recomand să se uite, să vadă rețeta cap-coadă, sau să o citească dacă nu este video, după care să se apuce de gătit.
Unde este locul din lumea asta unde ai mâncat cel mai bine? La ce restaurant?
O să râdeți, eu nu am fost până acum în niciun restaurant cu stele Michelin. Nu am fost. Culmea a fost fiul meu, cred că a fost și fiica mea, dar eu n-am fost. Nici nu ies foarte mult în oraș la restaurant.
Dar, din experiența mea culinară, îmi place orice gen de mâncare, mănânc orice, atâta timp cât este gătit bine, corect și cinstit. N-am pretenții dacă merg într-un restaurant de cartier să primesc cine știe ce. Mergi într-o Trattoria, primești ce e la Trattoria. Adică să ai niște paste corecte, o pizza sau o salată, sau ce mănânci tu pe acolo, italian style, știi? Mergi la românesc, bă, varza să fie varză. Ciolanul cu fasole, să fie ciolan cu fasole. Mergi la fine dining, trebuie să arate într-un fel și peștele trebuie să fie așa, carne așa, pe genul ăsta. Dar, am mâncat foarte bine în Thailanda, era un red snapper foarte bine marinat și prăjit, cum îl prăjim noi în tigaie, dar crestat cumva. Senzațional, îmi aduc aminte și acum. Mie mi-a plăcut ca prin orice țară am ajuns să mănânc ce găteau ei acolo local. Mă gândesc că asta m-a ajutat foarte mult pe mine în a cunoaște foarte multe despre mâncare. Acesta a fost avantajul meu.
Cu ce Chef ți-ai dori un concurs de gătit? 🙂
Bună întrebare. Eu personal deja concurez cu un Super Galactic, pe numele lui Scărlătescu și cu “Copilul de Aur al bucătăriei românești”, Florin Dumitrescu.
Nu m-am gândit niciodată dacă aș vrea să concurez cu cineva. Sunt stiluri total diferite de gătit, fiecare are gustul lui, nu știu, nu m-am gândit niciodată.
Noi trei însă, de când ne-am cunoscut la MasterChef, suntem într-o competiție. Nu la modul ăla agresiv, dar suntem într-o competiție. Bucătării sunt orgolioși și fiecare vrea să arate că este mai bun decât celălalt. Cu toate că avem stiluri diferite, fiecare pe stilul lui vrea să dovedească că e mai bun decât celălalt. Bine, nu fățiș, dar competiția dintre noi a fost bună și este benefică în continuare.
Competiția în general este benefică. Scoate ce-i mai bun din om, câteodată și ce-i mai rău. Depinde de situație.
Care este mâncarea care îți displace?
Mie îmi displace mâncarea făcută prost. Mâncarea trebuie să fie gustoasă. Nu-mi place mâncarea care nu are gust. Adică, nu-mi place când mergi în restaurant și primești salată verde, simplă, și-ți aduce sare, ulei, piper, oțet, lămâie, ce ai tu nevoie pe acolo, și te pune să o faci tu. Eu știu așa, că mergi într-un restaurant să mănânci pentru gustul bucătărului, gustul pe care-l are el, adică gustul pe care-l dă el mâncării. De asta mergi într-un restaurant. Și mi se pare ciudat așa, că trebuie să-mi fac eu salata. Pentru mine mâncarea trebuie să fie gătită bine, gustos.
Îmi place să mănânc ardei iute. Dar nu extraordinar de iute, să nu mai simți nimic după. În rest, cred că îmi place orice.
Ce imagine se afla pe ecranul telefonului tau? E ceva cu mancare? 🙂
Habar n-am. (râde) Cea cu care vine telefonul. Eu nici măcar poză la WhatsApp nu am.
Ultimul lucru pe care îl faci seara?
Urmăresc genul de emisiuni în care se povestește mult – despre Alaska, despre animale, despre balene. Dau televizorul foarte încet și așa adorm cel mai bine.
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…
Kate Middleton, înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde de Crăciun de la Westminster Abbey
Prințesa de Wales, Kate Middleton (42 de ani), a fost înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…