A List Magazine ∙ September 29, 2020 ∙ 4 min read

Expresia „mai bine previi, decât să tratezi”, atribuită lui Desiderius Erasmus (filosof olandez, în jurul anului 1500), a fost anul acesta, după apariția pandemiei, pe buzele și în mintea fiecărei persoane care s-a simțit, poate pentru prima dată, nesigură pe starea sa de sănătate.

 Prevenția este, așa cum afirmă filosoful Erasmus, calea spre o stare de sănătate mai bună și constantă, una care elimină riscurile de îmbolnăvire, chiar și pe cele neprevăzute. Conceptul de prevenție nu este nou, însă este foarte rar folosit, și presupune atenție constantă la stilul de viață, la alimentație, stres și oboseală. 

Prevenția este cea mai sigură cale pentru evitarea afecțiunilor cronice; aceste boli sunt cauzate de o dietă dezechilibrată, de inactivitate fizică și fumat. Mai multă atenție către prevenție, către viața de zi cu zi, o simplă schimbare a stilul de viață poate crește semnificativ starea de sănătate și longevitatea. 

Începând din toamnă şi până în primăvară (atunci când activitatea noastră se orientează în special către interior, indiferent dacă lucrăm de acasă sau la birou) virusurile trec cu ușurință de la o persoană la alta. Indispoziţia, oboseala, cefaleea, scăderea în greutate, uscăciunea foselor nazale şi epifaringelui, pruritul nazal, strănutul, nasul înfundat, durerile de cap  – toate acestea fac parte, pentru unii dintre noi, din manifestările care ne afectează sănătatea cu care își face debutul sezonul de toamnă-iarnă. Nici nu scăpăm bine de un virus că un altul își face apariția.

Ştiaţi că 15.000.000 este numărul de consultaţii medicale anuale aferente unei răceli? 

Ştiaţi că, în medie, copiii de la 6 luni până la 7 ani sunt afectaţi de 6-8 rinite sau răceli pe an?

O imunitate bună este însă o barieră greu de trecut de către virusuri. Sistemul imunitar poate fi „antrenat”, iar un nivel optim al acestuia poate fi atins și cu ajutorul homeopatiei. Homeopatia este o soluție care ar putea fi interesantă, disponibilă tuturor, atât pentru a ne ajuta corpul să prevină anumite afecţiuni, cât şi de a le ameliora sau vindeca.

Expresie a unei reacții de apărare naturală a organismului, homeopatia, prin diferitele posibilităţi medicamentoase, vă poate însoți în a străbate cu bine etapele unei răceli sau a unei stări gripale, de exemplu, însă poate fi şi un excelent mijloc de prevenţie a afecţiunilor cauzate de schimbarea sezonului.

La nivel global termenul de sănătate are astăzi semnificații multiple. 

Privit în detaliu, poate însemna şi viteza cu care medicii ameliorează sau rezolvă o problemă sau rapiditatea cu care medicamentele își fac efectul şi eficacitatea lor. Ceea ce este uitat adesea este faptul că organismul uman este un tot unitar, iar problemele de sănătate cauzate de ignoranță nu apar, de cele mai multe ori, izolat. Instant gratification (satisfacţia imediată) nu funcționează atunci când vorbim de organism și de restabilirea echilibrului. După o problemă de sănătate majoră organismul poate avea nevoie de câteva luni bune să funcționeze la capacitate totală.

O bună prevenție și un stil de viață echilibrat pot aduce doar beneficii.

Fiecare zi în care te gândești la tine este, de fapt, o zi în care te poți bucura mai mult de sănătatea ta. 

Așa că, în concluzie, îți oferim 10 recomandări de obiceiuri bune care te vor ajuta să implementezi prevenția cât mai curând:

  • Optați pentru mese sănătoase și cât mai variate.
  • Hidratați-vă.
  • Adoptați obiceiul celor 30 de minute de exerciții fizice pe zi.
  • Faceți pauze și ridică-te de la birou.
  • Urmăriți-vă greutatea corporală. 
  • Consumați cât mai puțin alcool și tutun.
  • Evitați factorii de stres.
  • Apelați la exercițiile de respirație. 
  • Dormiți bine. 
  • Ascultați recomandarea specialistului vostru în sănătate (medic, farmacist) şi folosiți metodele cele mai bune de prevenţie sau de refacere a organismului. 

(P)

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…