Bianca Sterie ∙ March 20, 2023 ∙ 6 min read

A trecut mai bine de un deceniu de la lansarea primului World Happiness Report (publicat pentru prima dată în 2012), un studiu care analizează factorii de bază care influențează starea de fericire și bunăstarea popoarelor. De atunci, Organizația Națiunilor Unite publică anual un clasament al celor mai fericite țări din lume, criteriile de evaluare fiind: sistemul social, veniturile, sănătatea, libertatea, generozitatea și lipsa corupției. 

Așa cum era de așteptat, statele scandinave sunt din nou în fruntea clasamentului (care include peste 150 de țări), în timp ce România ocupă doar locul 24. Și cum astăzi este Ziua Internațională a Fericirii (20 martie), facem o retrospectivă a țărilor din top 10 – pe care, da, avem în plan să le vizităm cât de curând pentru o doză de inspirație în ceea ce privește fericirea și starea de bine. 

Locul 1: Finlanda

Pentru al șaselea an consecutiv, Finlanda este desemnată cea mai fericită țară din lume, bifând un scor mare la toate criteriile de evaluare, în special la capitolele generozitate și venituri. Sistemul finlandez de asistență socială este extrem de bine pus la punct, ceea ce îi ajută pe cetățeni să se simtă în siguranță, protejați indiferent de situațiile neprevăzute apărute. În același timp, finlandezii sunt conștienți de importanța mediului pentru fericirea lor, așa că fac investiții constante și promovează teme precum sănătatea, comunitatea, sustenabilitatea. 

Locul 2: Danemarca

Așa cum spuneam și mai sus, țările nordice domină acest clasament, iar pe a doua poziție se află Danemarca, țară care este cunoscută ca având una dintre cele mai mari rate de impozitare din lume, fapt care se traduce prin servicii publice de cea mai înaltă calitate. 

Locul 3: Islanda

Țara de pe a treia poziție în topul celor mai fericite state ale lumii, Islanda se numără și printre destinațiile spectaculoase din punctul de vedere al reliefului și al naturii. Având o populație redusă, de numai 372.000 de locuitori, Islanda este recunoscută pentru importanța pe care o acordă ideii de comunitate. Egalitatea, incluziunea socială și rata extrem de scăzută a criminalității sunt alte criterii care contribuie la viața fericită a islandezilor. 

Locul 4: Israel

Israelul a urcat câteva poziții de anul trecut, când s-a clasat pe locul 9, ajungând acum pe locul 4 datorită sistemului sanitar performant, datorită securității din această țară, dar și grație veniturilor mari pe care le au cetățenii săi. Mai mult decât atât, turismul din Israel a cunoscut o creștere uriașă în ultima perioadă, țara fiind o destinație perfectă în orice anotimp, atât datorită temperaturilor calde, cât și datorită varietății culturale și istorice de care se bucură. 

Locul 5: Olanda

Olanda ocupă a cincea poziție în topul celor mai fericite țări din lume și se remarcă în special prin politici de îmbunătățire a vieții oamenilor. Cetățenii săi se bucură de locuri de muncă satisfăcătoare, de un nivel de trai bun, de sprijin social pe toate planurile. Mai mult decât atât, Amsterdamul se numără printre cele mai bune orașe în care poți locui, asta datorită viziunii sustenabile pe care o susține, datorită agendei culturale bogate, dar și datorită mobilității facile (fiind unul dintre cele mai prietenoase orașe pentru bicicliști). 

Locul 6: Suedia

Suedia ocupă locul șase în acest top, fiind țara care a inventat conceptul de Lykke (așa cum danezii au celebrul Hygge), care definește starea de bine, de fericire. Un bun sistem social, rate scăzute ale șomajului, infracționalitate redusă: iată câțiva factori care contribuie la bunăstarea și fericirea locuitorilor din Suedia. 

Locul 7: Norvegia

Norvegienii, la fel ca toate celelate state scandinave, urmează un principiu care datează încă din vremea lui Aristotel – eudaimonia – care înseamnă, pe scurt, condiția de a trăi bine, în acord cu anumite virtuți. Populațiile care aderă la această idee și au calități precum simțul dreptății, simțul civic, capacitatea de a menține relații trainice vor fi probabil mai fericite ca altele. Norvegienii se bucură de o speranță de viață mare, de un sistem social performant, de egalitate și libertate. 

Locul 8: Elveția 

Elveția ocupă în mod constant poziții fruntașe la capitole precum veniturile medii, educația, sănătatea și calitatea mediului. În plus, speranța de viață în Elveția este de aproximativ 84 de ani, în primele cinci țări la nivel global cu acest scor. 

Locul 9: Luxemburg

Poate că banii nu pot cumpăra fericirea, dar adevărul e că o pot întreține. Un standard de viață ridicat, facilități și servicii sociale dezvoltate, venituri marile: Luxemburg este un stat care bifează toate aceste criterii ce au un impact major asupra fericirii oamenilor. 

Locul 10: Noua Zeelandă

Noua Zeelandă încheie topul zece al celor mai fericite țări, iar unul dintre aspectele pentru care aceasta e apreciată este absența corupției corelată cu încrederea în instituțiile și serviciile publice. Mai mult decât atât, Noua Zeelandă se numără printre cele mai spectaculoase țări din lume grație peisajelor naturale unice. 

Foto: pixabay.com, hepta.com

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…