Adriana Moscu ∙ December 29, 2023 ∙ 12 min read

Prescurtare de la „soție tradițională”, hashtag-ul #TradWife este, în prezent, în tendințe pe rețele de socializare precum Instagram și Twitter.

Trăim într-o societate tot mai grăbită și mai automatizată, care a culminat cu emanciparea femeilor din țările democratice. În timp ce multe dintre noi ne bucurăm de cea mai bună perioadă din istorie pentru a fi femei (pentru că putem vota, putem studia, putem avea o carieră, suntem independente și ne putem decide singure traiectoria în viață), altele își doresc să revină la valorile tradiționale și pun sub semnul întrebării rolul femeii în societatea modernă. În acest context, pe rețelele sociale a izbucnit un trend care s-a intensificat în perioada pandemiei: subcultura „TradWife”. Aici, fete și femei, de regulă tinere și atrăgătoare fizic, își documentează viețile de zi cu zi, autoproclamate „superioare”, și infiltrează mesaje despre rolul femeii în societatea occidentală. Tendința a fost lăudată de unii, care apreciază valorile conservatoare, în timp ce alții o critică, o consideră regresivă, inadecvată și dăunătoare drepturilor femeilor.

Realitatea economică și socială care a făcut posibil un astfel de trend este complexă. Pandemia, adică anii în care oamenii au fost nevoiți să petreacă mult timp acasă, pare să-l fi amplificat. Pe de o parte, multe femei au trebuit să renunțe la joburi fie pentru că domeniul în care lucrau a fost afectat de criza sanitară globală, fie pentru a avea grijă de copii, în perioada în care școlile au fost închise și s-a trecut la învățământul online. Au avut, astfel, timp, să descopere o alternativă la viața pe fast-forward cu care fuseseră obișnuite până atunci. Totuși, nu multe familii își permit să se bazeze pe o singură sursă de venit, așa că majoritatea femeilor care au îmbrățișat trendul #TradWife provin din medii sociale burgheze.

Îți propun să aruncăm o privire obiectivă asupra fenomenului. Este #TradWife un stil de viață ipocrit și nesustenabil, potrivit pentru femeile privilegiate, sau o alternativă sigură și confortabilă la o lume tot mai egocentrică și, pe cale de consecință, mai însingurată?

La început a fost bărbatul. Și continuă să fie.

În cuvinte simple, o TradWife este o femeie din secolul 21 care îmbrățișează rolurile tradiționale, convenționale de gen, care se „supune” soțului, renunță la orice fel de muncă nedomestică și rămâne acasă, pentru a avea grijă de copii. Ar putea părea un tablou normal, pe care o parte din mamele și bunicele noastre îl cunosc prea bine. Ce e rău, până la urmă, în a-ți dori să fii o mamă și o soție bună? E-adevărat, exista o perioadă în care multe fetițe spuneau, când erau întrebate ce vor să fie atunci când vor deveni mari, că visează să devină gospodine.

Ei, bine, în anumite colțuri ale internetului, un segment de femei manifestă nostalgie pentru o astfel de epocă, pe care, însă, nu a cunoscut-o niciodată cu adevărat. Aceste femei fac parte din generația milenialilor și, cu toatele, sunt adeptele esteticii americane a anilor 1950, pe care o manifestă îmbrăcând rochii retro de tip pin-up și postând ilustrații de epocă, unde gospodine în șorț pregătesc cina pentru soțul care ajunge în curând acasă, împovărat și înfometat. (Pe mine, una, imaginea asta mă duce cu gândul la celebra replică din Familia Flinstone: „Wilma, I’m home!”. Doar că, ce să vezi, Epoca de Piatră a trecut demult iar azi suntem în mileniul al III-lea și, între timp, omul a ajuns pe Lună.)

Valorile acestor tradwives le copiază pe cele ale boomerilor născuți după cel de-Al Doilea Război Mondial (mai concret, pe cele ale indivizilor heterosexuali, albi, din clasa de mijloc). În societatea lor ideală, bărbații sunt furnizorii, femeile sunt gospodinele și toate grijile dispar în sânul familiei tradiționale. Pe scurt, aceste tinere sunt soțiile tradiționale, care contestă principiile feminismului modern, promovează supunerea față de soț și, uneori, evocă idei creștine fundamentaliste și de extremă-dreaptă. Ele consideră că adevărata siguranță și împlinire pot fi obținute (numai) prin revenirea la anumite norme din trecut.

Reacții mixte pe rețelele de socializare

Variantele contemporane ale acestor tradwives au însă un atu de necontestat în mânecă. Asta pentru că au de partea lor rețelele sociale pentru a-și promova opiniile. Totuși, unele comunități online își exprimă indignarea față de limbajul care acestea îl folosesc și critică ideea că singurul loc femeii este în casa ei și dezaprobă vehement afirmația că singurul ei scop este să-și „servească” soțul.

O utilizatoare de Twitter observă linia fină dintre a fi gospodină și a fi TradWife: „Este în regulă să fii gospodină (eu sunt una); ceea ce nu este bine este să încurajezi idei precum «să te supui soțului tău» și «soțul tău ar trebui să fie întotdeauna pe primul loc». Hai să nu le învățăm pe fete că genul ăsta de gândire este în regulă, pentru că nu este”.

Pe de altă parte, alți internauți subliniază importanța dreptului la alegeri personale. Unele femei pur și simplu își doresc acest stil de viață, nu le este impus, remarcă ei. La urma urmei, nu este libertatea de alegere una dintre cele mai importante consecințe ale eliberării femeii? „Cu siguranță, dacă ai de ales și decizi, în mod conștient, să alegi acest stil de viață – decizia ta ar trebui respectată. Păcat că alegerile unei femei sunt supuse criticilor de către alții care merg pe o cale diferită. Același lucru este valabil și dacă aceste femei vor să stea acasă la mama și la tata… este alegerea lor!”, se arată într-un Tweet.

Și totuși, unde este răul?

Dacă ne uităm la subcultura #TradWife la nivel individual, da, putem spune că se rezumă la alegere. Femeile ar trebui să poată alege stilul de viață pe care și-l doresc, fără a fi supuse unor critici din partea societății.

Cu toate astea, mișcarea #TradWife are implicații mai vaste, care decurg din prezența tot mai vizibilă pe rețelele sociale, așa cum arătam mai sus. Mesajele obscure care proliferează pe platformele online arată că, uneori, nu mai este vorba despre alegerea individuală. Mai degrabă, este un atac la diferență – de opinie și de gen, deopotrivă. Unele tradwives, cu mii sau zeci de mii de urmăritori, distribuie mesaje precum #feminismiscancer, #equalityisforuglylosers și „este în regulă să fii alb”.

O căutare rapidă a hashtag-ului #tradwife pe Instagram te va direcționa către o multitudine de imagini, meme sau afirmații care îți vor face imaginația să galopeze spre lumi distopice (dar nu neapărat utopice), precum cea zugrăvită în serialul Povestea slujitoarei. Într-o astfel de imagine, utilizatorul scrie: „Bărbatul nu a fost făcut pentru o femeie, dar femeia a fost făcută pentru bărbat”. În lumea noastră (cel puțin când am verificat eu ultima dată), căsătoria ar trebui să se bazeze pe parteneriat, nu pe supunere.

Să analizăm, mai departe, problemele ridicate de acest trend. Printre altele, unele tradwives alimentează pornirile extremiste de dreapta atacând persoanele queer și pe cele din medii culturale diferite de ale lor, pentru simplul motiv că există în afara normei albe „tradiționale”. Evident, mișcarea #TradWife devine îngrijorătoare, cu potențial periculos, atunci când se afiliază ideologiei de extremă dreapta. Și mai ales când o face sub aspectul lupului deghizat în oaie, adică a unor femei cu chip angelic, care ciripesc pe un ton blând afirmații menite să demonizeze părți ale societății noastre actuale.

Subcultura #TradWifee vede feminismul ca fiind extremist

Feminismul înseamnă a milita pentru egalitate. Îți propun să faci un exercițiu. Dacă tastezi „feminism” într-un document Word și faci clic dreapta pentru a-i afișa sinonimele, apare sintagma: „drepturi egale”. Feminismul înseamnă susținerea egalității. Cu toate acestea, o concepție comună, greșit înțeleasă și propagată, posibil, alimentată de câteva feministe „extreme”, este aceea potrivit căreia feminismul este în întregime despre a urî bărbații.

Unele tradwives se poziționează în social media puternic împotriva feminismului. Dar, mai mult ca sigur fără să realizeze, protestul lor este îndreptat înspre acel concept greșit cu privire la valorile reale ale feminismului. În mod ironic, ele consideră despre propriile convingeri că sunt „normale”, în contrast cu credințele feministe „extreme”. Această dispută alimentează un binar, adică sugerează că femeile trebuie să existe într-o extremă sau alta. Nimic mai greșit această creionare a realității în tușe groase de alb și negru.

Noile tradwives ar trebui să nu scape din vedere că nu feminismul este de vină pentru acelea care ajung să renunțe la rolurile lor de soții sau, după caz, mame. De vină este societatea în ansamblul ei, în general, și aspectul său încă deoesebit de patriarhal, în special. În multe culturi, chiar occidentale, bărbatul se (auto)exclude de la împărțirea echitabilă a sarcinilor. În pandemie, datele arată clar că majoitatea celor care au renunțat la joburi pentru a avea grijă de familie au fost femei. Așadar, în loc să renunțe la joburile lor pentru a se dedica familiei pentru că nu le pot face bine pe amândouă, bărbații ar trebui să preia din îndatoririle care acum apasă prea mult pe umerii partenerelor lor.

O anxietate strâns legată de schimbările din societate

La doar câțiva ani după ce mișcarea #MeToo a declanșat o conversație globală despre violența sexuală, sexism și putere, ar putea părea derutant că unele tinere rezonează cu un stil de viață bazat pe roluri tradiționale de gen și supunere față de un partener de sex masculin.

Dar, tânjind după cultura domesticității anilor 1950, aceste femei răspund situației politice actuale din tot mai multe țări. E suficient să recapitulăm câteva dintre evenimentele petrecute în ultimii doi, trei ani, în lume. Din Polonia, până în SUA, drepturile femeilor la avort au început să fie anulate; YouTube a promovat în mod agresiv, anul trecut, linșajul la adresa unei femei, victime a abuzului domestic, care a fost, practic, umilită în public pentru că a îndrăznit să-l acuze pe celebrul ei fost soț (da, despre cazul Heard vs Depp vorbesc, unde taberele sunt, în continuare, puternic polarizate); potrivit statisticilor, peste 130 de femei continuă să fie zilnic ucise în toată lumea, de mâna bărbaților care ar trebui să le iubească și să le protejeze. În același timp, femeile, deși muncesc cot la cot cu bărbații, sunt, adesea, plătite (mult) mai puțin ca ei și contiună să ducă o calitate precară a vieții, pentru că nicio statistică nu ține cont de munca domestică pe care acestea o fac, fără a primi niciun soi de remunerație sau alte beneficii.

Nu e de mirare că, în aceste contexte nefavorabile pentru femei, apar burn-outul și alte afecțiuni fizice și psihicie asociate acestuia, printre care cel mai des întâlnite sunt depresia și anxietatea. Reacția firească este una de apărarare, care, uneori, poate să însemne retragerea din viața socială și fuga din fața responsabilităților din afara propriului cămin.

Ce nu iau în considerare aceste femei este că, bazându-se în totalitate pe „sprijin” și „resurse” din exterior, se reîntorc la statutul de „aparținătoare”, care creează dependență și, într-un final, duce pierderea treptată a drepturilor și obiectificare. Abuzul și suprasolicitarea din societate se vor transforma, la un moment dat, în abuz și suprasolicitare în sânul propriului cămin, așa cum s-a mai întâmplat în trecut.

Oricum, ce este „munca”?

Legitimitatea mișcării #TradWife este chestionată și dintr-un alt punct de vedere. Crearea de conținut viral și obținerea de vizionări pe rețelele sociale sunt, în sine, un soi de profesie, ceea ce ridică întrebarea: TikTok sau alte rețele sociale sunt sau ar trebui să fie considerate „lucru în afara casei?”. Asta complică un pic îndemnul la „anti-muncă” al unora dintre aceste tradwives, deoarece crearea de conținut este și el un fel de muncă și poate fi chiar profitabilă. Așadar, e vorba și de un pic de ipocrizie la mijloc, pentru că aceste femei ar trebui să aleagă de care parte a baricadei vor să fie: în bucătărie, servindu-și soțul autoritar, sau în lumea modernă, făcând propriii bani și având un cuvânt de spus în ceea ce privește mersul lumii? Deși pare că viața de familie și cariera sunt în antiteză, și că nu poți avea „the best of both worlds”, realitatea este că există un echilibru în toate, numai că pentru a ajunge la el ar trebui să îl ceri și să-l obții. E puțin probabil ca o societate în care bărbații sunt mai vizibili în exteriorul casei decât femeile, să își dorească să obțină echitate socială, casnică, politică și morală pentru acestea. Toate aceste drepturi au fost obținute și în trecut tot de către femei și, mai mult ca sigur, tot ele vor trebui să lupte pentru a-și îmbunătăți situația în prezent, cât și pe viitor. Iar lupta se duce pe toate fronturile, adică, da, și în afara zonei de confort a propriului cămin, locul de desfășurare a mișcării #TradWife.

Text de Adriana Moscu.

Articol publicat în ediția print A List Magazine (28).

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…