Turist în România: 7 case cu arhitectură și povești deosebite

„Casele care nu se văd se uită”. Așa că vă invit să privim câteva case cu arhitectură și povești deosebite, în care au locuit personalități interesante. Dacă le admirăm, dacă discutăm despre ele, dacă le vizităm, dacă le valorificăm, patrimoniul și orașele noastre vor fi infinit mai câștigate. Text de Ana Rubeli.

Casa curtezanei Maria Mihăescu, zisă și Casa Mița Biciclista (București)

Mița Biciclista, pe numele ei real Maria Mihăescu, a fost o frumoasă demimondenă care a vrăjit și a scandalizat Bucureștiul interbelic pedalând o bicicletă cu ghidon de argint pe Calea Victoriei. Casa ei, construită în stil eclectic cu elemente Art Nouveau este declarată monument istoric. În interior se află câteva bijuterii care au trecut testul timpului: un cartuș deasupra porții de la intrare cu anul 1908, feroneria cu monograma MM a Miței, sobele de factură Art Nouveau și stucaturile tavanelor în stil eclectic.

Născută în 1885 la Diţeşti, în Prahova, ca fiică a unei spălătorese care lucra la un instalator neamţ, la 14 ani a fost remarcată şi și-a început „cariera de curtezană”. Devenită o tânără cultă şi învăţată la pension în străinătate, se spune chiar că Maria Mihăescu l-a avut ca prim amant pe Regele Leopold al Belgiei. A trăit o perioadă la Paris, apoi, întoarsă în țară, se spune că a fost curtată de bărbaţi celebri precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand, care i-a făcut cadou această casă (casă vecină cu Brătienii). În vremurile sale de glorie, Maria Mihăescu deţinea o trăsură, o maşină coupé şi servitori veniți din Polonia. Mânca la Athénée Palace şi mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei. Se plimba pe străzi şi îşi alegea singură clienţii faimoși sau cu mulţi bani.

În anii 1940 s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dimitrescu, dar curând a început să aibă probleme financiare. Miţa a închiriat câteva camere din casa pe care o deţinea, iar ea s-a mutat la mansardă. Dar nu a vrut să renunţe la lux. Se zvonea că îşi îmbrăca soţul în haine vechi şi îl trimitea la cerşit, iar cu banii de pe chirie continua să frecventeze locurile preferate. Ce viață! Dar și ce casă! (Adresa: strada Cristian Tell, nr. 9-11)

Casa politicianului Dinu Brătianu, tranformată în spațiu creativ Doro16 (București)

Constantin (Dinu) Brătianu a locuit în această vilă proiectată în 1909 de arhitectul Petre Antonescu, cunoscutul arhitect al familiei Brătienilor. În corespondenţa familiei Brătianu din perioada interbelică sunt menționate seratele din această casă, „dichisurile camerelor”, argintăria comandată la Paris, „podelele ceruite care strălucesc”, „ferestrele din geam subţire ca foiţa”. Luminatorul din salonul principal, tavanul casetat, șemineele, ușile cu cristal sunt doar câteva dintre detaliile care s-au păstrat intacte mai bine de un secol.

Constantin (Dinu) Brătianu s-a născut în casa părintească de la Florica și a fost o personalitate interbelică remarcabilă. A fost directorul Băncii Românești, al Creditului Funciar Rural, al Creditului Urban și inițiatorul Creditului Industrial. Dinu a fost ultimul șef al partidului liberal interbelic și singurul dintre frați care a cunoscut ororile comuniste. După instaurarea regimului, lui Dinu Brătianu i s-a fixat domiciliu obligatoriu la reședința sa. În dimineața de 6 mai 1950, a fost arestat aici. A pierit în închisoarea de la Sighetu Marmației. Dar după naționalizare casa a avut o soartă blândă: a fost repartizată corpului diplomatic străin, ceea ce a protejat-o de mutilări sau de demolare.

Casa monument istoric adăpostește astăzi un loc minunat: Doro-16, un showroom de design interior și design de obiect. Vă lansez o misiune: să descoperiți calorifele de fontă cu decorațiunea în stil Art Nouveau din saloane. O să vă placă! (Calea Dorobanți 16, București)

Casa memorială a pictorului Alexandru Țipoia, muzeu privat (București)

Alexandru Țipoia (1914-1993) a fost o personalitate singulară din multiple perspective. A studiat pictura la Academia de Belle-Arte din București, avându-l ca maestru, printre alți profesori, pe pictorul Camil Ressu. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România de la înființarea acesteia, el a realizat tablouri și lucrări de artă monumentală și decorativă și a restaurat pictura murală din varii biserici. În tinerețe a pictat cu predilecție cadre din București. Și-a orchestrat opera ca o simfonie și și-a dedicat ultimii 30 de ani de creație „muzicii mari”, prin formele instrumentelor muzicale, devenite personaje ce au prins viață pe pânză.

Casa se află într-o zonă arhitecturală interesantă, mai exact în Parcelarea Drumul Sării. În timpul scurtei perioade în care a lucrat pentru Ministerul de Război, Alexandru Țipoia a cumpărat casa de pe strada Lt. Aviator Gheorghe Caranda 79, construită la începutul anilor 1940 de Societatea de Locuințe Ieftine, după planurile arhitectului Dan Ionescu. A locuit acolo toată viața, iar multe dintre lucrările sale sunt expuse în această casă. Pictorul George Tzipoia este fiul artistului Alexandru Țipoia (1914-1993) și a reușit să deschidă casa publicului larg pentru a face cunoscută arta tatălui său. Astfel, casa memorială privată este deschisă ocazional chiar de familia pictorului Alexandru Țipoia: George și Victoria Tzipoia, care au povești savuroase și nostalgice despre lumi convergente. O să fiți fascinați dacă îi veți trece pragul. (București, Str. Lt. Aviator Gh. Caranda nr 79, sector 6)

Vila Luminiș, refugiul compozitorului George Enescu (Sinaia)

Legătura dintre George Enescu şi Sinaia s-a sedimentat datorită Casei Regale a României. În 1898, Poema Română, care se încheie cu Imnul Regal, s-a bucurat de succes enorm la Paris, şi apoi Enescu a primit sprijinul Reginei Elisabeta (pe care o știm și după pseudonimul romantic Carmen Sylva). Aceasta, recunoscând talentul tânărului muzician, i-a oferit ani de-a rândul o cameră într-un colţ intim al Castelului Peleş, unde să poată studia. De asemenea, Enescu era deseori invitat de regină pentru a susţine recitaluri la Palat.

Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş l-au determinat pe muzician ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască aici – între 1923 şi 1926 – o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu. A denumit casa Vila Luminiş, după luminişul dintre brazi în care se află ea. În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, Enescu a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei artistice.

La intrarea în vilă se află bustul în marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu, care a fost fascinat de personalitatea compozitorului. Încăperile de la etaj sunt spaţioase şi confortabile și au interiorul mobilat şi aranjat cu rafinament şi imaginaţie. Aici se reunesc elemente ornamentale şi de mobilier în stilurile românesc, oriental şi Biedermayer. Din salonul elegant se pătrunde în camera soţiei lui George Enescu, Maria Cantacuzino-Enescu (zisă și Maruca), decorată în stil eclectic.

În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Astăzi este Casa Memorială „George Enescu”, secţie a Muzeului Naţional „George Enescu. (Sinaia, Strada Yehudi Menuhin nr. 2)

Casa farmacistului Samuel Hahnemann, fondatorul homeopatiei, și farmacia „La Ursul Negru” (Sibiu)

Samuel Hahnemann a fost medic, scriitor pasionat de chimie și de filosofia naturii, traducător, mason și creatorul homeopatiei. A avut o gândire originală care a devansat mult lumea medicală de la începutul secolului al XIX-lea și a fost o personalitate controversată pentru timpurile sale. S-a născut în Saxonia, la Meißen, ca urmaș al unor artiști ai porțelanului care de generații lucrau la celebra manufactură din orașul natal. A studiat medicina la Lepzig și la Viena și vorbea 9 limbi străine. Baronul Samuel von Brukenthal, la vremea aceea guvernator al Transilvaniei, i-a oferit un post de bibliotecar și de medic personal la Sibiu, așa că Hahnemann l-a urmat pe Brukenthal la Sibiu (pe atunci numit Hermannstadt), unde a rămas timp de doi ani.

Casa în care a locuit în această perioadă datează din anul 1568 și are elemente arhitecturale de factură gotică și renascentistă. În jurul anului 1600 aici s-a deschis a treia cea mai veche farmacie din Sibiu, farmacia „La Ursul Negru”. A fost restaurată între 1968 și 1972 și încă își păstrează parfumul de epocă.

Vila Sonet de pe Strada Rece (Iași)

E vila unde poetul orb, Mihai Codreanu, mentorul generației de aur a Teatrului Național din Iași și părintele sonetului românesc, și-a creat opera.

Mihai Codreanu a fost o personalitate complexă cu multiple talente: poet, dramaturg, avocat și traducător și a fost considerat drept cel mai prolific sonetist român. Tudor Arghezi îl descria ca fiind „discret ca un suiş de munte şi ascuns ca o candelă de aur”. A urmat cursurile Facultății de Drept din Iași, în paralel cu cele ale Facultății de Filosofie. Și-a dori să fie actor, așa că s-a înscris și la Academia de artă dramatică. Însă vederea i-a slăbit și a renunțat la acest vis. A fost în schimb director la Teatrul Național din Iași, profesor și rector al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași, și director la revista unde poetul orb, Mihai Codreanu, mentorul generației de aur a Teatrului Național din Iași și părintele sonetului românesc, și-a creat opera „Însemnări ieșene”.

A devenit membru al Academiei Române și Cavaler al Academiei franceze. În ciuda problemelor de vedere, a creat sonete neîncetat, dictându-le prietenilor apropiați, chiar în această casă construită în stil neoromânesc, monument istoric, de pe Strada Rece. Casa a devenit muzeu în onoarea sa și păstrează câteva colțuri intacte ca pe vremea când poetul ce își pierdea încet încet simțul vederii se bucura de forma pieselor de șah și de mângâierea razelor de soare.

Castelul bântuit de la Câmpina, templul închinat Iuliei Hașdeu (Câmpina)

Castelul de la Câmpina a fost construit de marele filolog, savant și umanist Bogdan Petriceicu Hașdeu, în memoria fiicei sale mult iubite, Iulia Hașdeu, decedată la numai 18 ani de tuberculoză. Castelul este un loc învăluit în mister, se spune că ar fi bântuit, căci chiar construcția sa ar fi fost influențată de ședințele de spiritism prin care tatăl îndurerat invoca spiritul fiicei din lumea de dincolo. Arhitectul care a semnat proiectul castelului este în mod oficial Toma Dobrescu (Arhitect al Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor şi adept al curentului spiritist), construcția fiind ridicată de antrepriza lui N. Angelescu. Dar se pare că mare parte din elementele prezente astăzi reprezintă rezultatele dorințelor Iuliei interpretate de tatăl său în cadrul ședințelor de spiritism. Se spune că Toma Dobrescu adapta planul arhitectural al castelului, conceput iniţial ca o catedrală, în funcție de instrucțiunile și desenele primite chiar de la Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Iulia Hașdeu a fost un copil supradotat: la doi ani ştia să citească, la patru ani scria, la cinci ani compunea primele poezii, la 8 ani finalizase deja cele patru clase primare, iar la 11 ani absolvise Colegiul Național „Sfântul Sava”, în paralel urmând și cursurile Conservatorului de muzică din București. Ulterior a plecat la studii la Paris, acompaniată de mama sa, fiind prima româncă ce a studiat la Sorbona. Operele sale, poezie, teatru, povestiri și un jurnal, au fost publicate postum de tatăl său.

În templul de la Câmpina, marele cărturar şi-a continuat practicile spiritiste, pentru a putea „vorbi” cu Iulia, și și-a descris întrunirile oculte într-un jurnal. Uşa de piatră monumentală de la intrare este decorată cu blazonul familiei domnitorului Petriceicu Hașdeu, încadrat de cuvintele lui Galileo Galilei „E pur si muove” (Și totuși, se mișcă) şi de deviza familiei Hașdeu „Pro fide et patria” (În numele credinței și al țării). În muzeul recent deschis după o amplă renovare, se află astăzi portretele membrilor familiei Hașdeu, fotografii și documente originale, mobilier vechi de peste un secol, manuscrise și colecții ale revistelor conduse de Hașdeu, ediții princeps ale cărților savantului, precum și tablouri valoroase semnate de Sava Henția, Nicolae Grigorescu sau G.D. Mirea. Câteva spații sunt închinate în muzeu preocupărilor spiritiste ale lui B.P. Hașdeu. M-au impresionat camera obscură (unde aveau loc ședințele de spiritism, cu un porumbel de piatră, o lunetă astronomică și un sfeșnic), dar și templul în cel mai înalt turn, cu oglinzi paralele și un altar. În mijlocul turnului, unde se urcă pe trepte metalice, se află o statuie a lui Iisus, sculptată de Raphael Casciani, care nu a fost niciodată afectată, în ciuda efectelor devastatoare ale războiului, cutremurelor sau perioadei comuniste asupra caselului. Castelul tocmai a fost restaurat și merită vizitat pentru atmosfera mistică pe care o degajă și pentru istoria și arhitectura sa.

Foto: arhiva personală, Hepta.

Articol publicat în A List Magazine (26).

Ana Rubeli (@aiciastat și @ana.rubeli) este președintele Asociației culturale Aici A Stat, storyteller cultural și actuar. A adus probabilitățile din mediul corporate în activism pentru a promova patrimoniul, cultura, frumosul. Și-a luat misiunea de a recrea legătura afectivă între orașe și locuitorii lor, pornind de la istorie, arhitectură, legende, mituri și realități. A luat multiple premii în domeniul patrimoniului. Țese povești și pe aiciastat.ro.