Muzeul Astra Sibiu este cel mai mare muzeu al satului de la noi și unul dintre cele mai apreciate muzee ale Europei. Acum câteva weekenduri, am avut ocazia să îl revizitez prin intermediul unui press trip de weekend organizat de Travel Communication Romania, iar sufletul meu pare să fi rămas alături de meșteșugari și de frumoasele căsuțe ascunse printre alei.
Nu trebuie neapărat să străbați continente, să călătorești peste mări și țări pentru a te deconecta puțin de la activitățile de zi cu zi și de atmosfera încărcată a orașelor, e suficient să iei trenul într-o dimineață sau să îți plănuiești un mic roadtrip până la Sibiu, unde Muzeul Astra te așteaptă să-i treci pragu și să pășești într-o nouă dimensiune. Cumva, totul aici e familiar, recunoși specificul zonelor din România, cu siguranță că ai mai văzut o moară sau o biserică din lemn, însă întreaga atmosferă e de basm – liniște, natură, meșteșug și o răbdare de care cei mai mulți dintre noi am cam uitat.
Nu pot să-ți sugerez să renunți complet la telefon, pentru că fiecare colțișor e o sursă de inspirație pe care vei dori să o iei cu tine sub o formă sau alta, dar pot să te rog să îți acorzi măcar câteva minute în care doar să stai și să privești în zare, de pe marginea lacului, spre morile pe care poate ai norocul să le vezi scăldate în lumina soarelui de asfințit, sau pe pajiștea bisericii, acolo unde în fiecare duminică se țin slujbe într-un cadru despre care doar ai citit până acum. Nici nu trebuie să cunoști prea multe despre Scriptură, vorba aia, trebuie doar să te bucuri de experiență.
Muzul Astra Sibiu este denumit, pe bună dreptate, muzeul viu. Am avut norocul să prindem ultimul weekend de anul acesta alături de meșteșugarii care organizează ateliere la care toată lumea e invitată să participe. Preferatele mele au fost cele de olărit, de măcinat grânele și de făcut gogoși, știu, în secunda 2 vei căuta cele mai bune gogoși disponibile la serviciile de food delivery, dar, crede-mă, trebuie să vii la Muzeul Astra pentru a le gusta pe cele care îți vor aminti de mâinile bunicii și de plăcerea simplă a unui preparat cu mult suflet.
Meșteșugarii se vor întoare aici în următorul sezon, unde vor rămâne toată vara pentru a ne reaminti cât de frumoasă și cât de reală poate fi simplitatea. Fie care weekend este animat și de spectacole de muzică sau de teatru, pentru toate vârstele. Două surprize incredibile au fost și o colecție personală de obiecte care descriu istoria poștei române și o sală de clasă care pe vremuri, unde toată lumea are un loc în băncuțele din lemn, unde am avut ocazia să vedem câteva proiecții de film realizate pe baza poveștilor populare.
Toamna este anotimpul meu preferat pentru spectacolul cromatic, pentru nostalgie și pentru aerul care-mi amintește că, din când în când, e bine să mă opresc puțin și să respir. Dacă ți-e dor de un astfel de moment, pornește spre Astra, îți promit că nu-ți va părea rău. Iar căldura de aici nu depinde de temperaturi.
La sfârșit, nu uita să treci pe la magazinul de suveniruri, este și el un muzeu din care, din fericire, poți pleca acasă cu un obiect care își depășește materialitatea. Tot ce este aici, e lucrat de mâinile talentate și pline de drag ale pictorilor, meșteșugarilor și meșterilor populari, așa că nu există cadouri mai potrivite și unice precum cele din magazin.
Foto: arhiva personală
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…