Vedete care par să sfideze timpul

vedete varsta

Aceste vedete întăresc încă o dată teoria conform căreia timpul e relativ, iar vârsta- doar un număr. Cu atâtea proceduri revoluționare de înfrumusețare și de menținere a aspectului tineresc, aceste vedete reușesc să arate cu mult mai tinere față de cât sunt, de fapt.

Gwen Stefani, 54 de ani

Stilul punk afișat de Gwen Stefani pare să dăinuie de zeci de ani și nimeni nu i-ar da o zi peste 34 de ani, dar, în ralitate, cântăreața are 54 de ani. Vedeta rămâne la fel de cool în aspect și în atitutdine ca la începutul anilor 2000, când s-a afirmat pe scena muzicală alături de formația No Doubt.

Jennifer Lopez, 55 de ani

vedete varsta

Jennifer Lopez a împlinit recent 55 de ani, ocazie cu care dat o petrecere fastuoasă cu tematica Bridgerton. Cântăreața e într-o formă de invidiat și pare că întinerește, în ciuda problemelor maritale pe care le are cu Ben Affleck, cu care ar fi în pragul divorțului.

Jennifer Aniston, 55 de ani

vedete varsta

Pentru Jennifer Aniston, pare că timpul a stat îin loc. O împătimită a sportului și a alimentației sănătoase, Jennifer încearcă să sfideze timpul, chiar dacă apelează, pe ici pe colo, și la ajutorul esteticienilor, la fel ca și celelalte colege de breaslă.

Demi Moore, 61 de ani

vedete varsta

Demi Moore pare că a descoperit secretul tinereții veșnice. Actrița în vârstă de 61 de ani arată ca și cum ar avea jumătatea vârstei ei reale. Aspectul tineresc e completat de un stil vestimentar atent studiat, care o face mereu să arate impecabil.

Catherine Zeta-Jones, 54 de ani

Soția lui Michael Douglas se îndreaptă și ea vertiginos către a șasea decadă de viață, dar rămâne aceeași prezență tinerească și fresh.

Nicole Kidman, 57 de ani

Nicole Kidman are 57 de ani, dar încă interpretează roluri de femeie de 40 de ani. Elegantă, rafinată și sexy, Nicole Kidman nu lasă garda jos și își menține aspectul tineresc.

Katie Holmes, 45 de ani

Când spunem Katie Holmes, nu ne gândim la o doamnă respectabilă de 45 de ani, mama a unei fiice majore, ci la personajul cu care s-a afirmat în anii 80, Joey din serialul Dawson’s Creek, când avea un an peste vârsta fiicei ei, Suri.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă