Victoria Beckham va avea propriul ei documentar, după succesul înregistrat de producția despre soțul ei

Încurajată de succesul mini-seriei documentar intitulată ”Beckham”, de pe Netflix, în care sunt prezentate viața și cariera lui David Beckham și ascensiunea sa în lumea fotbalului, Victoria Beckham (49 de ani) vrea să beneficieze de același tratament și să aibă propriul ei serial.
Victoria Beckham își dorește propriul ei documentar și se pare că dorința i se va îndeplini mai devreme decât s-ar fi așteptat oricine, deoarece creatoarea de modă și fosta componentă Spice Girls se află deja în discuții cu platforma de streaming pentru producție.
Victoria vrea să arate lumii întregi felul în care și-a modelat parcursul și a ajuns una dintre cele mai apreciate figuri din lumea modei și a frumuseții.

Astfel, am putea urmări parcursul Victoriei de la începuturile ei în lumea muzicii, de când cânta în Spice Girls și până la felul în care și-a creat un imperiu fashion.
Vestea vine la doar câteva zile de la premiera documentarului Beckham, în care putem urmări cum sportivul, care provenea din pătura mai modestă a societății, a ajuns un star mondial în fotbal. Pe lângă cariera sa în fotbal, putem urmări și viața de familie și felul în care a evoluat povestea lui de dragoste cu Victoria – Posh – Beckham.

Serialul despre Beckham atinge și laturi mai sensibile din viața cuplului Victoria-David, de pe vremea în care fotbalistul a fost bănuit că ar fi avut o relație extra-conjugală cu Rebecca Loos, fost model olandez care lucra ca asistentă personală a lui David.

Se pare că discuțiile dintre platforma de streaming și Victoria Beckham ar fi fost demarate încă de-astă vară în legătură cu un potențial serial despre ea, iar producătorii sunt nerăbdători să demareze filmările. ”E vorba de un documentar care va explora ascensiunea meteorică a Victoriei în lumea modei: a reușit să clădească un imperiu de modă și de frumusețe de la zero. Focusul va fi pe dezvoltarea businessului ei, dar producția va conține detalii și despre felul în care Victoria a reușit să le dovedească celor care nu credeau în ea, mai ales după era Spice Girls, că e în stare de mai multe. Într-un fel, le dă peste nas detractorilor ei”, declară surse apropiate creatoarei de modă.
”Pe alocuri, parcursul ei nu a fost ușor și a trebuit să muncească foarte mult, ceva ce publicul n-a văzut niciodată, cât de mult efort a trebuit să depună ca să se reinventeze. Pe lângă succesul lui David, a reușit să-și clădească propriul ei drum, iar publicul va descoperi și cât de mucalită și de sarcastică poate fi, pe alocuri, Victoria”, adaugă sursa citată de Daily Mail.
Foto: Hepta