A List Magazine ∙ January 17, 2023 ∙ 5 min read

Dacă vrem să îmbătrânim frumos și să nu ne limităm accesul la sănătate și fericire, este util să ne îndreptăm corpul spre acțiune, iar mintea și spiritul spre pace, spune psihologul şi psihoterapeutul relaţional Gáspár György.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, mulți dintre noi devenim tot mai preocupați de starea de sănătate și realizăm  că viața înseamnă mai mult decât bunuri materiale, obiecte scumpe sau ore infinite servite în sfera muncii. Odată cu împlinirea vârstei de 40 de ani, parcă ceva s-a schimbat în dinamica mea psihologică, logica priorităților a devenit alta, atenția parcă-mi fuge în alte direcții, iar ordinea lucrurilor nu mai este cea veche și cunoscută.
Nu vă imaginați că totul s-a întâmplat de la o zi la alta; este mai degrabă un proces, care a început cu luni bune înainte de aniversarea celui de-al patrulea deceniu de viață și simt că se va prelungi încă ceva timp. Observând acest portal psihologic care mă duce spre alte dimensiuni ale vieții, m-am lăsat purtat de intuiție și curiozitate pentru a vedea ce se întâmplă. Astfel am ajuns să descopăr mai multe studii și cărți despre forța autovindecătoare a corpului uman, dar și despre cum putem să ne extindem starea de bine odată cu înaintarea în ceea ce biologic numim vârstă.

SĂNĂTATE, FERICIRE, IUBIRE FAȚĂ DE VIAȚĂ 

În marile biblioteci științifice ale lumii, există nenumărate studii și cercetări menite să dibuie factorii care contribuie la păstrarea sănătății, a fericirii și a iubirii față de viață. Trei dimensiuni non-materiale care devin tot mai prețioase
pentru mintea și existența omului modern. Dintre publicațiile de specialitate m-au atras, cu precădere, descoperirile lui Kelly Turner și Jeffrey Redinger, ambii cu doctorat științific și cărți publicate. Atât dr. Turner, cât și dr. Redinger, au fost dornici să descopere puterea de regenerare a corpului uman, dar și să observe starea noastră de bine din noi puncte de vedere. Aceasta este o știință nouă, care necesită încă multă implicare, dar rezultatele sunt promițătoare și descoperirile indică nouă factori cheie pentru o viață cu sănătate.

ÎNAINTE DE TOATE, oamenii de știință ne atrag atenția asupra stilului de viață, cu precădere asupra comportamentului alimentar. Sunt mii de articole care punctează faptul că zahărul, carnea, lactatele și alimentele rafinate reprezintă un risc real pentru starea noastră de bine. Recunosc că am auzit despre aceste idei de mulți ani, dar până anul acesta nu le-am acordat importanță. Acum, însă, îmi este clar că dozarea acestor alimente trebuie să devină o prioritate, dacă chiar ne pasă de corpul și mintea noastră. 

IAR ACESTA ESTE AL DOILEA FACTOR CHEIE: să avem o atitudine activă în ceea ce privește calitatea vieții noastre și să îndrăznim să facem schimbările despre care știința și înțelepciunea străveche ne spun că sunt utile. Practica terapeutică îmi arată că mulți oameni fac astfel de schimbări abia când se îmbolnăvesc. Dar adevărul este că nu trebuie să ne autopedepsim pentru a ne fi mai bine. 

AL TREILEA ELEMENT CHEIE este reprezentat de ascultarea și cultivarea intuiției. Există nenumărate definiții ale intuiției. 

Eu prefer varianta în care intuiția este percepută drept o voce a corpului; una care nu vine neapărat din sfera rațiunii, ci mai degrabă a laturii somatice. Avem nevoie să ne ascultăm corpul pentru a lua decizii mai bune și a acționa în direcția favorabilă stării de bine. În mare parte, sănătatea noastră este asigurată de buna funcționare sistemului imunitar, un scut de protecție despre care majoritatea dintre noi nu știm prea multe. La acest capitol, se pare că folosirea plantelor și a suplimentelor merită să fie luată în calcul. 

PUNCTUL PATRU SE LEAGĂ, AȘADAR, DE PRIMUL FACTOR, stilul alimentar. Dacă am consuma mai multe legume și fructe și am reduce cu aproximativ 80% consumul de carne, sistemul nostru imunitar ar funcționa mai bine. Aici secretul constă în a mânca mai mult din ce consumau strămoșii noștri și mai puțin din pizza, paste, dulciuri sau carne roșie. Pe măsură ce avansăm cu lista factorilor cheie, ne apropiem și de domeniul meu de specialitate. 

PE LOCURILE CINCI, ȘASE ȘI ȘAPTE se află: eliberarea emoțiilor negative, amplificarea emoțiilor pozitive și consolidarea relațiilor. Mai exact, este important să ne cultivăm emodiversitatea, să ne dăm voie să simțim orice emoție (care apare în corpul nostru) și să ne implicăm activ în comportamente menite să stârnească emoțiile plăcute și să ne apropie de ceilalți: să practicăm exercițiul recunoștinței, să funcționăm pe principiul îndestulării, să investim în relațiile cu familia și prietenii, să diminuăm consumul de internet și mass-media, să petrecem mai mult timp în natură făcând mișcare și să oferim cât mai multă apreciere celor din jur. 

ULTIMII DOI FACTORI SUNT CEVA MAI ABSTRACȚI, se referă la adâncirea legăturii spirituale și la identi carea sensului în viață.
Se pare că nu-i suficient să avem grijă de corpul și de mintea noastră, spiritul este a treia dimensiune care merită cultivată. Indiferent că alegem să credem în Dumnezeu, Univers, Mama natură, inconștient colectiv, sursă sau iubire, important este să credem în ceva. Iar dacă avem și un motiv pentru care să
ne trezim dimineața din pat, deja suntem binecuvântați. 

În concluzie, dacă vrem să îmbătrânim frumos și să nu ne limităm accesul la sănătate și fericire, este util să ne îndreptăm corpul spre acțiune, iar mintea și spiritul spre pace. S-ar putea să nu e chiar oare la ureche, dar sănătatea și viața merită să aibă, mereu, prioritate.

Text de Gáspár György, psiholog şi psihoterapeut relaţional, publicat în revista print A List Magazine (nr. 24). 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…