Patru femei care și-au petrecut copilăria în diverse regiuni românești povestesc despre tradiții și obiceiuri de iarnă, din amintirile proprii și ale bunicilor. Fiindcă în România, sărbătorile din sezonul rece sunt fruncea.
Text de: Adriana Moscu. Fotografii: Mihnea Turcu – @mihnea__turcu.
La români, sărbătorile de iarnă încep de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, și durează până la Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie. Este o perioadă în care se împletesc tradiții și obiceiuri vechi, unele dinaintea creștinismului, cu sărbători religioase creștine. Aceste obiceiuri dau iernii un farmec special, aduc bucurie, dar și un aer de mister și spiritualitate. În funcție de regiune, tradițiile sunt diferite, dar împreună formează un univers mitologic și folcloric unic în lume.
M-am născut într-un mic burg dunărean din sudul României, așa că pentru mine, iarna e mai degrabă un melanj de datini importate din toate regiunile țării. Marele meu noroc este că una dintre bunici locuia la curte, iar acolo am asistat live la un microunivers care reproducea destul de fidel ce se întâmpla la sate, în preajma Crăciunului. Așa că am văzut, ușor îngrozită (dar mai ales înfometată, pentru că erau anii 1980), cum se taie porcul de Ignat, și am mers la colindat cu Moș-Ajunul, înainte de Crăciun, și cu sorcova și plugușorul după Anul Nou, dar cam atât. Din copilărie, îmi amintesc mai ales cum îmi degerau picioarele, mai degrabă decât tradițiile.
Faptul că într-un orășel din Muntenia, tradițiile aproape s-au pierdut, m-a făcut să-mi dau seama că am ratat șansa de-a face parte dintr-o comunitate cu adevărat aparte. Din fericire, în alte regiuni, iarna este încărcată de obiceiuri – zgomotoase, vii, originale. Le-am aflat pentru voi de la patru femei care au copilărit în sate încărcate de obiceiuri iernatice.
Horincă și teatru stradal în Maramureș – Adela, 40 de ani
Un cer de un albastru orbitor și, departe, linia orizontului, unde Carpații sunt înveliți cu zăpadă, atât de scumpă la vedere în ultimul timp. Țara lui Moș Crăciun? Chiar mai bine de atât. Fiindcă aici nu găsești reni sau spiriduși, dar poți să guști horincă și să te bucuri de un veritabil alai descins, parcă, direct de pe scenele marilor teatre.
„În Ieud, satul maramureșean în care mi-am petrecut copilăria, Crăciunul începe de la Sfântul Nicolae, sau Sânnicoară, cum îi spun moșii. Aici, unde punctul central al atracției este Biserica din Deal, construită pe la 1300, cu picturi interioare aplicate direct pe lemn și inclusă azi în patrimoniul UNESCO, Sărbătorile aveau un farmec aparte. Încă au. Pe 6 decembrie, bunica ne amintea că Moș Nicolae, cel care veghează porțile cerului, ne ferește de tot ce e rău. Tot el îi ajută pe sărmani, pe orfani și pe fetele care trebuiau să se mărite. Pot depune mărturie că sfântul m-a ajutat și pe mine: am, astăzi, familia mult visată, sunt soție și mama a trei copii, chiar dacă departe de satul din Maramureș, tocmai în Capitală.
Înapoi, în copilărie, îmi amintesc cum, pe 20 decembrie, sacrificarea porcului de Ignat era o adevărată sărbătoare în familie. Se credea că sângele acestui animal îi apără pe copii de boli, așa că bunica ne atingea cu degetul înmuiat în sânge pe frunte. Tot atunci începeam curățenia și pregătirile în gospodărie. Fiecare colțișor trebuia să strălucească, căci asta ne aducea noroc și belșug. În Ajunul Crăciunului, bunicul lega pomii din grădină cu paie și le stropea tulpinile cu apă în care punea o potcoavă, ca să rodească și anul următor. Pentru noi, copiii, se cocea dovleac, pe care-l mâncam ca să fim rumeni în obraji.
În fiecare an, în Ajun, satul Ieud se pregătea de Viflaim. Tinerii se adunau și puneau în scenă Nașterea lui Iisus, așa cum făceau și pe vremea bunicilor. Erau îmbrăcați simplu, dar fiecare personaj avea ceva aparte – Iosif, Maria, păstorii, cei trei magi și, desigur, Irod. Întregul sat se aduna să-i privească, iar copiii stăteau cu sufletul la gură, mai ales când apărea Irod.
Tot în Ajun, bunica ungea ușile și grajdurile cu usturoi, să alunge spiritele rele, și ne spunea că nu trebuie să măturăm sau să spălăm rufe de Crăciun, ca să nu risipim norocul din casă. Iar animalele primeau bucățele din aluat dospit, ca să fie sănătoase tot anul. În ziua de Crăciun, mă spălam pe față cu apă proaspătă de izvor în care puneam un bănuț de argint, ca să fiu curată și sănătoasă, ferită de necazuri.
Obiceiurile continuau în satul nostru și de Anul Nou. Tinerii care se certaseră în timpul anului își schimbau porțile în Ajun, ca să se împace. Iar de Sfântul Vasile, în prima zi din an, oamenii se spălau pe față cu apă curată, în care puneau un ban, busuioc și o crenguță de brad, rostind: «Să fiu frumos și tânăr ca bradul, iubit ca banul, curat ca apa și norocos ca semințele de busuioc». Apoi copiii mergeau cu Plugușorul, semănând belșug și sănătate pentru tot anul.
Aceste tradiții mi-au rămas de la bunici și oamenii din sat și sunt făcute cu gândul la sănătate, belșug și fericire. De aceea, în Maramureș, simt că fiecare Crăciun și An Nou sunt prilejuri care ne leagă de cei de dinaintea noastră și ne dau puterea să păstrăm tot ce e mai frumos.”
Cândva, demult, ningea și la câmpie de Crăciun – Carmela, 45 de ani
Crăciunul anilor 1980 era plin de zăpadă, dar frigul nu stăpânea doar străzile orașelor și ulițele satelor, ci pătrundea adânc și în case, și în inimi. Era multă cenzură și mult întuneric, însă oamenii știau să se încălzească la lumina propriilor suflete.
„Am stat mult la bunici în copilărie, în Alexandria, nu doar pentru că aveau timp de petrecut cu mine, ci și pentru că acolo găseam o sobă caldă și mâncare de la animalele din curte, cum nu se întâmpla în apartamentul mic și neîncălzit al părinților mei. Am prins anii cei mai aprigi ai comunismului, însă asta nu m-a împiedicat să mă bucur cu toată ființa de Sărbătorile de iarnă. Mamaia mă plimba des, după ce-și termina treburile prin casă, cu sania de lemn ale cărei mânere se prezentau sub forma a doi căluți din traforaj, botezați de ea Costică și Mitică.
Atmosfera ternă și sumbră a ultimilor ani sub comunism nu-ți oferea prea multe motive de bucurie, așa că viața mea de copil pendula între cele două ocazii de sărbătoare. Mă bucuram, la propriu, de Paște și de Crăciun. Bunica era un mic roboțel care se mișca tot anul pe fast-forward, ca în filmele mute. Însă în preajma Crăciunului, prindea viteza luminii. Trebuia să primenească toată casa, să taie porcul, să facă sarmale și cozonaci pentru toată familia. Se scula cu noaptea în cap și noi, nepoții, odată cu ea. Normal că ne pierea somnul când știam ce se pregătește în cămăruța alăturată. Cozonacii se dospeau sub ochii noștri, iar coca plină de cacao, nuci și rahat turcesc nu avea cum să scape neatinsă de mânuțe mici și pofticioase. Deși bunica mă amenința în fiecare an că mă va durea burta de la ospățul necuvenit, aluatul crud a adus doar bucurie papilelor mele gustative. Cine știe, poate era vorba de un miracol de Crăciun.
Când venea vremea Caprei și a Ursului, strada întreagă se umplea de veselie. Costumată cu panglici colorate, capra clămpănea din fălci de lemn, iar ursul țopăia și își unduia blana, făcându-l gelos pe Baloo. Bunica îmi povestea că pe vremea când ea însăși era mică, urșii-colindători erau adevărați, iar eu rămâneam cu gura deschisă de mirare, ca la circ.
În seara de Ajun, după ce gazdele își terminau treburile, așteptau cetele de colindători. Primii erau cei mici, cu Steaua – o stea colorată, făcută din hârtie și decorată cu panglici. În centru, avea o icoană. Copiii cântau despre Nașterea Domnului și primeau colaci, nuci și mere, dar și câțiva bănuți. După ei veneau colindătorii mai mari, care mergeau din casă-n casă, vestind Nașterea Domnului cu colinde și cântece tradiționale.
Eu însămi colindam pe la rude și nu știu cum se făcea că, deși cei mari mă învățaseră colindul corect, de fiecare dată îmi scăpa câte un: «Ne dați ori nu ne dați/Fasole cu cârnați». Nu primeam ce ceream, dar mă mulțumeam și cu nuci, mere, covrigi și bomboane drops.
Un lucru ciudat pe care mi-l amintesc limpede este că Sărbătorile însemnau, pe atunci, și multă disimulare. Existau două lumi și două adevăruri: cele oficiale și cele de acasă. Oficial, cadourile erau împărțite de Moș Gerilă, de Anul Nou. Acasă, le primeam de la Moș Crăciun, în Ajun. Serbam adesea Crăciunul la lumina lămpii cu gaz pregătită din timp pentru când avea să se ia curentul. Dar nu ne împiedicam noi de asta, familia mea avea grijă să țeasă o poveste în care eram cu un secol în urmă, pe când nu se inventase electricitatea, iar totul mi se părea romantic, nostalgic și, peste toate, atât de firesc. Comuniștii nu puteau să fure Crăciunul unor oameni atât de creativi. Și, până la urmă, și Mântuitorul s-a născut într-un staul întunecos.”
Gura Humorului ar trebui să se cheme Gura Raiului. Măcar iarna – Daniela, 34 de ani
Bucovina, iarna, arată ca o pictură de Bruegel. Copiii cu săniuțe împânzesc dealurile din împrejurimi, iar în casă se încurcă printre picioarele gospodinelor care nu mai prididesc cu pregătirile unor Sărbători mai bogate, parcă, în tradiții, ca oriunde în altă parte. Și cu siguranță foarte gustoase.
„Nu știu ce mă fascinează mai mult la Bucovina copilăriei mele: bucatele dumnezeiești sau obiceiurile atât de năstrușnice? N-am cum să aleg, oricum, ele se împletesc în amintirea mea și țes o poveste în același timp olfactivă și vizuală, de la care orice creator de realitate virtuală ar trebui să ia lecții.
În Bucovina, sărbătorile de iarnă încep cu adevărat din Ajunul Crăciunului și țin până la Sfântul Ioan, când toate obiceiurile, colindele și jocurile ne aduc aminte de anii vechi și de cum au trăit strămoșii noștri.
În Ajunul Crăciunului, bărbatul aduce acasă surcele pentru a atrage prosperitatea. Tradiția Ursitorului, una dintre cele mai vechi din zonă, presupune să se guste din mâncărurile așezate într-o strachină afară, pe prispă, cu credința că fetele nemăritate își vor visa astfel jumătatea.
Un alt obicei este pregătirea colacilor Crăciunei, în formă de 8, păstrați lângă o icoană până la echinocțiul de primăvară, iar în martie sunt oferiți animalelor din gospodărie, aducând belșug familiei. Casele sunt decorate cu busuioc și măghiran pentru a atrage norocul. Se mai păstrează și tradiția celor 12 Apostoli, când gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare, iar Păstrarea Luminii implică aprinderea unui rug de bușteni în curte, simbolizând speranța și protecția casei.
Dintre jocuri, cel mai spectaculos era cel al Ursului. În noaptea de Anul Nou, cei mai vânjoși flăcăi din sat se îmbrăcau în costume fantastice, unii cu blană, iar alții cu funii de paie, pregătite cu grijă încă din zilele de dinainte. Ursarii, care le dădeau comenzi, erau totdeauna îmbrăcați colorat, cu mantii și șepci pe care aveau lipite oglinzi și globuri. Ursul își făcea dansul, se rostogolea și lovea pământul cu picioarele, iar la final, cădea la pământ ca și cum ar fi murit. Apoi, în mod miraculos, se ridica, simbolizând victoria asupra iernii și promisiunea primăverii ce avea să vină.
Pe lângă urși, exista și dansul Calului, mai ales în satele din sudul Bucovinei, așa cum îmi povesteau bunicii. Flăcăii purtau măști cu capete de cal decorate cu panglici, oglinzi și flori – uneori, naturale, alteori, artificiale – toate strălucind în culori vii. Calul era considerat protectorul care alungă spiritele rele, iar la casele din Bucovina, chiar și capetele de grindă aveau forme sculptate de cai, să păzească gospodăria.
Anul Nou aducea în sate și „bunghierii” sau „frumoșii”, flăcăi îmbrăcați în uniforme colorate, ca niște mici împărați. Ei parodiau pe foștii jandarmi austrieci sau nobilii vremii, și făceau haz de necaz de vremurile grele din trecut. Aceștia nu purtau măști, ci erau mândria cetelor, iar prin veselia lor, dădeau curaj sătenilor să râdă și să se bucure de trecerea într-un an mai bun.
Totul era o bucurie continuă – jocurile, măștile, colindele ne apropiau de vechile credințe și ne făceau să simțim că, respectând obiceiurile străbune, ne asiguram un an rodnic, cu livezi bogate și sănătate pentru toți din sat. Am crescut cu aceste datini și, chiar și azi, mă întorc, uneori, tot mai rar, din păcate, la Gura Humorului, în pragul Sărbătorilor, să simt din nou acel farmec unic pe care doar Bucovina îl are.”
Chiti-mitii după sac/Zgâii ochii la colac – Angela, 48 ani
În Dobrogea, fiecare gospodărie avea, pe vremuri, colindul ei specific. Pentru preot exista un colind de mulțumire, pentru fetele mari, un colind de noroc în dragoste, iar pentru cei plecați în armată, un colind de dor. Colindătorii întrebau gazdele ce cântec preferau, iar aceasta era o tradiție care, din păcate, s-a pierdut.
„Când eram mică, iernile din Dobrogea îmi păreau pline de magie, iar sărbătorile de la Rasova, la bunici, aveau o atmosferă pe care n-o găseam în oraș. Casa bunicilor, simplă și modestă, devenea în Ajun de Crăciun un mic templu al tradiției. Deși nu aveam brad cu globuri și beteală, pregătirea casei pentru Crăciun era o adevărată ceremonie. Bunica scotea cele mai frumoase țesături din borangic dobrogene, cu motive de viță de vie sau de trandafiri, pe care le așeza cu grijă peste pat și masă. În colțul de rugăciune, unde se afla icoana Nașterii Domnului, punea un ștergar frumos, țesut tot din borangic, iar icoana era așezată ca o invitație sfântă, căci preotul satului venea să binecuvânteze casa și aducea vestea Nașterii Domnului în toate gospodăriile.
În Ajunul Crăciunului, copiii din sat colindau de dimineață cu Bună dimineața la Moș Ajun sau Foaie verde portocală. Era o plăcere pentru ei să meargă din poartă în poartă, cu obrajii roșii de frig, și să ceară daruri cu o bucurie pură. Și noi, cei mai mari, ne strângeam seara în cete de colindători. Cântam și colinde specifice satului, care uneori se personalizau în funcție de gazdă: era câte un colind special pentru fetele mari, unul pentru tinerii plecați în armată sau chiar pentru tinerii căsătoriți. Era o diversitate de colinde, cum rar vezi astăzi, fiecare cu un mesaj specific pentru fiecare familie.
Colindele Raza Soarelui și Chiti-mitii erau vechi de când lumea. Versurile celui din urmă mă amuzau teribil și le strigam în gura mare, până rămâneam fără gals: «Chiti-mitii, după sac/Zgâii ochii la colac/Dați colacu’ și hornacu’/Că plecăm la altă casă/Că e fata mai frumoasă/Și slănina mai gustoasă».
Bunicii îmi povesteau cum pe vremuri, flăcăii se organizau în cete încă de la Moș Nicolae și își împărțeau rolurile atent. Fiecare ceată avea un conducător, un ajutor, un „țuicar” și chiar un „contabil”. În unele sate, cetele colindau până în zorii zilei de Crăciun, vestind Nașterea Mântuitorului. În alte locuri, bărbații costumau Struțul, varianta dobrogeană a Caprei, în haine de lână cu legături de stuf, iar acesta dansa zgomotos, cu clopoței și tălăngi. În alte sate, Oleleul – un personaj îmbrăcat într-un cojoc cu sabie din lemn – deschidea cetele, alunga duhurile rele și proteja satul în această perioadă sacră.
Un obicei despre care doar am auzit era acela al „moșoilor” din Luncavița, singura comună unde se mai păstrează această tradiție. Moșoii simbolizau prezența strămoșilor, purtau măști colorate din tărtăcuțe și blană, intrau în gospodării și colindau pentru belșugul gazdelor, alungând spiritele rele.
Acum, colindele s-au simplificat, dar în copilăria mea din Rasova, am avut privilegiul de a vedea cum fiecare vers era o binecuvântare unică, menită să aducă pace și belșug în casele oamenilor.”
Gerard Butler revine pe marile ecrane în „Frăția Hoților 2: Pantera”
Vești bune pentru fanii lui Gerard Butler. Începutul de an îl aruncă pe celebrul actor în plină acțiune…
Lista de lectură – câte o carte pentru fiecare lună a anului 2025
O carte pe zi (ok, fie, una pe lună) ține plictiseala deoparte. N-o spun doar eu, ci și…
Interviu cu Irina Artenii & Cosmin Teodor Pană: „Subteran e un thriller care te ține cu sufletul la gură!”
Luna ianuarie începe la Netflix cu un serial original românesc care promite mult suspans și adrenalină – Subteran,…
Rihanna, pregătiri pentru Ziua Îndrăgostiților
Abia s-a încheiat campania de Sărbători în care Rihanna a apărut alături de copii ei, că artista a…
Iad din Orașul îngerilor: Paris Hilton, Ben Affleck, Hailey Bieber, evacuați, averi făcute scrum
Numeroși actori și celebrități, printre care Paris Hilton și Hailey Bieber au postat fotografii înfiorătoare ale incendiilor din…
Jessica Alba, la divorț, după 16 ani de mariaj
Jessica Alba și Cash Warren divorțează, după 16 ani de căsătorie, conform unui articol publicat de TMZ. Cei doi…
Pavlova cu crema de rodie. Rețetă recomandată de Adrian Hădean
Pavlova cu cremă de rodie, acoperită cu un amalgam de fructe care mai de care, este ușor de…
De pe munte, în cele mai fashionable locuri din oraș
De ceva vreme, brandurile despre care vorbeam doar cu „munțomanii” mei, pe vârf de munte, au cucerit străzile…
Zendaya și Tom Holland, logodiți la început de an
Inelul cu piatră de pe mâna actriței a atras atenția la Globurile de Aur din acest an. Au…
Vremea probabilă cu Dana Iancu – TVR 1
Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…