Smiley și Delia lansează piesa „Ne vedem noi”, cea mai așteptată colaborare din muzica pop româneasca a ultimilor ani, o colaborare născută în carantină.
Smiley a compus piesa ”Ne vedem noi” la începutul pandemiei, când se autoizolase în casă, alături de o parte dintre colegii săi de la HahaHa Production. Apoi, a decis că aceasta melodie va suna cel mai bine alături de vocea Deliei și astfel a luat naștere cea mai așteptată colaborare muzicală româneasca.
”Abia după ce am terminat de compus ”Ne vedem noi” am simțit că îi lipsește dimensiunea feminină, că este de fapt un dialog muzical între un „el” și o „ea” și iată că, după o altă perioadă de lucru, auziți acum varianta ei finală, cu Delia. Știu că publicul ne cere de mult timp o piesă împreună, însă eu nu pot face colaborări decât atunci când simt că e piesa potrivită. Abia după ce am compus și am înregistrat „Ne vedem noi” am simțit că este o piesă pentru noi doi. Pur și simplu mood-ul piesei mi s-a părut potrivit cu stilul și cu vocea Deliei”, povestește Smiley.
“Sunt fericită că în sfârșit lansăm această piesă. Mă bucură mult colaborarea cu Smiley, prietenul pe care parca îl știu de o viață. E neschimbat: mereu creativ, fericit și zâmbitor. Această colaborare a venit de la sine. E o piesă care ne sensibilizează și sperăm să ajungă cu căldură în sufletele tuturor”, declară Delia.
Experimentează o sărbătoare legendarp de anul nou la JW MARRIOTT BUCHAREST GRAND HOTEL
Când vine vorba de sărbătorirea Anului Nou, puține locuri surprind magia și eleganța sezonului precum JW Marriott Bucharest…
George Soare a lansat acul de păr Tribute, un accesoriu realizat alături de Malvina Cservenschi, designerul casei de bijuterii Malvensky!
George Soare, un nume de referință în industria frumuseții și hairstyling-ului din România, creatorul brandului Tribute Salon, a…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Cum a fost la Crazy Christmas, ediția 2024
Crazy Christmas, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, a avut loc pe 7 decembrie, la Unirea…
Târguri magice de Crăciun și arta SĂRBĂTORILOR la JW MARRIOTT BUCHAREST GRAND HOTEL
În această perioadă a sărbătorilor, JW Marriott Bucharest Grand Hotel oferă o experiență de neuitat ce îmbină luxul,…
Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟
Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…
Antoniu Tămaș revine cu un nou single – „Din vina ta”
Antoniu Tămaș revine cu un nou single – „Din vina ta”. Piesa vorbește despre iubire, alegeri și emoțiile…
NOSTALGIA Imaginarium s-a încheiat cu peste 30.000 de mii de participanți în cele două zile de festival și cu tot atâtea prietenii pe viață
NOSTALGIA Imaginarium, festivalul care celebrează viața și distracția pentru toate generațiile, și-a încheiat ediția de toamnă desfășurată la…
Anne Hathaway va juca în adaptarea cinematografică a uneia dintre cele mai citite cărți
Anne Hathaway (42 de ani) a mai câștigat un rol important de adăugat în portofoliul ei actoricesc, deja…
Cultural Ties la Stockholm, explorând stilul streetwear alături de Zalando
Am descoperit un oraș vibrant, cu multe evenimente artistice și locuri underground, adevărate hotspots care te imersează în…