Monica Ali, autoarea romanului Căsătorie din dragoste: „Sexul este o componentă importantă a identităţii noastre”

Monica Ali a scris „Căsătorie din dragoste”, roman publicat de Editura Trei, după aproape 10 ani de la apariția cărții anterioare. Succesul acesteia și așteptarea publicului de a scrie o continuare au adus-o pe scriitoarea britanică de origine bengaleză în pragul depresiei și într-un blocaj pe care l-a depășit cu terapie. Tot răul spre bine, însă. Experiența a folosit-o în redactarea noului roman, care continuă seria bestsellerelor de succes publicate de autoare și traduse în 26 de limbi. Scrisă cu un veritabil umor englezesc, „Căsătorie din dragoste” este o explorare a lumii de azi prin intermediul unei nunți care se apropie, „rețetă” folosită anterior de Jane Austen. Romanul poate satisface așteptările celui mai exigent cititor, pentru că, propriu-zis, conține de toate: dialog între generații și multicultural, viața musulmanilor din Marea Britanie și a britanicilor din partea superioară a clasei de mijloc, tabuuri și dezinhibiții și o căutare a sensului autentic al vieții regăsită la personaje de toate vârstele. Sexul, „slăbiciunea şi forţa fiecărui personaj”, este, cel mai adesea, declanșatorul acțiunii. Despre toate acestea vorbește în continuare, în exclusivitate pentru Alist Magazine, Monica Ali, scriitoare nominalizată la Booker Prize.

Am descoperit cu multă plăcere „Căsătorie din dragoste”, un roman cu personaje complexe și o bogăție de teme – de la dialogul între generații și cel multicultural, la relațiile dintre părinți și copii, terapeut și pacient, dintre logodnici și chiar cea a fiecăruia cu sine. Cum ți-a venit ideea cărții și cât de greu (sau ușor) ai scris-o?

Mulţumesc, mă bucur să aflu că a fost o lectură plăcută! Deşi scriu despre teme grave, vreau întotdeauna să port cititorul într-o călătorie interesantă şi agreabilă.Romanul s-a născut, de fapt, din două poveşti distincte la care începusem să lucrez. Una era despre Yasmin, o doctoriţă la început de carieră cu origini indiene. Cealaltă era despre Harriet, o scriitoare feministă din pătura superioară a clasei mijlocii, celebră pentru o carte de memorii în care-şi explora viaţa amoroasă. Dar nu eram sigură că o să duc oricare din aceste poveşti la bun sfȃrşit. Şi apoi am avut o străfulgerare de inspiraţie. Ce-ar fi să le pun laolaltă? Ce-ar fi dacă aceste două lumi foarte diferite s-ar combina? De îndată ce m-am apucat să împletesc cele două familii, mi-am dat seama că asta era cartea pe care trebuia s-o scriu. Şi mi-am dat seama c-o să mă distrez de minune scriind-o. Odată ce am pus pe hȃrtie propoziţia introductivă („În casa Ghorami nu se vorbea niciodată despre sex”), deja pornisem cu avȃnt. Era greu să mă opresc din scris şi principala problemă era că ştiam că scriu prea mult. Dar m-am hotărȃt să las povestea să curgă şi să tai la montaj odată ce voi termina cu scrisul.

Personajele sunt foarte complexe și e interesant modul în care le surprinzi viața interioară, lupta de a depăși diverse traume sau de a-și afirma adevărul personal. Cum te-ai documentat pentru a surprinde toate aceste lucruri? Esti pasionată de psihologie?

Complexitatea, în special complexitatea psihică, este un aspect pe care romanul îl poate reda mai convingător decȃt oricare altă formă de expresie artistică. Cred că din cauza asta continuăm să citim (şi să scriem) romane. Petrec mult timp cu personajele mele înainte de a mă apuca de scris. Vreau să le cunosc la perfecţie, să-mi lămuresc istoria şi originile lor, copilăria, totul. Multe din aceste informaţii nu sunt incluse în carte, de fapt, dar este esenţial pentru mine să-mi cunosc îndeaproape personajele, să ştiu ce le motivează să se comporte aşa cum o fac. Da, ca să vă răspund la întrebare, sunt foarte interesată de psihologie şi am citit multe cărţi de specialitate. De asemenea, am făcut terapie la rȃndul meu, ceea ce mi-a fost de folos cȃnd am scris despre şedinţele lui Joe cu terapeutul lui, Sandor. Totuşi, aş vrea să subliniez că, spre deosebire de Joe, eu n-am făcut terapie pentru c-aş fi fost dependentă de sex!

Cartea se citește cu plăcere, pentru că e scrisă cu umor, dar, de fapt, multe dintre problemele descrise sunt majore. Vorbești despre viol, dependență sexuală, un tip mai subtil de incest etc. Majoritatea problemelor au ca punct declanșator sexul. Este acesta generatorul principal al traumelor din viața noastră?

Sunt de acord că umorul e important. Şi, după părerea mea, devine şi mai important cȃnd avem de-a face cu cele mai spinoase probleme. Aveţi dreptate, sexul este un element central în roman. „Motorul” care mȃnă naraţiunea este sexul şi este ceva de care (aproape) toate personajele sunt interesate. Harriet este genul de persoană foarte deschisă cȃnd vine vorba de de sex, de experienţele ei personale în materie de sex, de corpul şi opiniile ei. Pentru Yasmin şi pentru familia ei sexul e ceva despre care nu se vorbeşte, învăluit în secrete şi minciuni. Principalele momente de cotitură din roman au de-a face cu sexul: infidelitate, partide de sex motivate de răzbunare, dependenţă de sex, incest emoţional, violenţă sexuală, chestiuni legate de identitate sau orientare sexuală. Prin prisma construcţiei personajelor, sexul este un aspect esenţial în frămȃntările identitare ale protagoniştilor sau în maturizarea lor. Contribuie decisiv la crearea de tensiune şi zbucium, duce la minciuni şi ruşine. Ȋntr-un sens freudian, este slăbiciunea şi forţa fiecărui personaj. Sexul este o componentă importantă a identităţii noastre – în ce măsură ne conformăm aşteptărilor altora, în ce măsură ne ascundem propriile dorinţe chiar şi de noi înşine/însene. Pentru Yasmin este o parte integrantă a evoluţiei ei, a procesului de găsire a propriei identităţi, cu bune şi rele şi a acceptării de sine.

În roman, descrii cu atenție relațiile dintre părinți și copii. Când devin acestea toxice, în ce circumstanțe?

Cu siguranţă apar multe complicaţii în dinamica dintr-o familie! Cred că, indiferent de originile etnice sau poziţia geografică, orice familie se confruntă cu o multitudine de relaţii complicate, recognoscibile dincolo de alte diferenţe care ar putea părea majore. La prima vedere, relaţia dintre tatăl lui Yasmin, Baba şi fiul lui, Arif, ar putea fi considerată toxică. Baba e dezamăgit de fiul lui şi îl tratează cu severitate. Dar dincolo de furia lui se ascunde teama, deoarece, ca tȃnăr musulman care trăieşte în Marea Britanie, Arif se confruntă cu multe obstacole. Aşadar, dincolo de furie se ascunde teama şi dincolo de teamă, dragostea.

Care au fost cele mai mari provocări din cariera ta de scriitoare?

Au fost foarte multe! Mă întreb adesea de ce-şi doresc atȃţia oameni să devină scriitori, pentru că e într-adevăr o carieră dificilă. Pentru mine, unul din cele mai grele lucruri a fost faptul că, după succesul primului meu roman, Brick Lane, lumea părea să se aştepte să scot o carte după acelaşi tipar, cu personaje similare. Eu nu mi-am dorit niciodată să fac aşa ceva. A existat o perioadă, înainte de Căsătorie din dragoste, cȃnd n-am mai scris deloc. Dar, cȃnd nu scriam, începeam să mă simt deprimată, aşa că a trebuit să mă apuc din nou. Poate că de-asta scriu oamenii – pur şi simplu pentru că simt nevoia s-o facă.

Care sunt scriitorii care te-au influențat cel mai mult? Dacă ai putea să te întâlnești cu ei acum, ce le-ai spune fiecăruia în parte? Pentru ce le-ai mulțumi?

Jane Austen e una din scriitoarele mele preferate, la care revin iar şi iar. Ȋi sunt îndatorată în special pentru Căsătorie din dragoste, pentru că ea a scris enorm de mult despre logodne, căsnicii şi ritualuri de curtare, dar s-a dovedit de asemenea deosebit de ageră în a surprinde relaţiile de putere, aspectele financiare şi de clasă, ceea ce a fost cu siguranţă o sursă de inspiraţie pentru mine în scrierea acestui roman.

Ce cărți ai acum pe noptieră?

The Mandelbaum Gate de Muriel Spark şi The Mission House de Carys Davies.