Pentru a 4-a oară DJ-ul numărul 1 al lumii, pentru a 3-a oară, tată

IMG_5798

La câteva ore după ce a fost votat numărul 1 mondial în cadrul Top 100 DJs, francezul David Guetta a fost invitat la gala Latin Grammy, unde a prezentat, în premieră, noul single „Vocation”, o colaborare cu Ozuna. 

În cadrul galei care a avut loc noaptea trecută în Sevillia, Guetta și iubita sa Jessica au făcut public faptul că vor fi părinți: “Avem o veste extraordinară pentru voi! Ne pregătim pentru cel mai important eveniment din viața noastră!”.

David Guetta, DJ-ul numărul 1 al lumii în 2023, headliner al festivalului UNTOLD, este personajul cu cea mai spectaculoasă carieră, dar și cu o poveste de viață extrem de intersantă. În ultimii trei ani nu numai ca nu s-a oprit, a reușit să se reinventeze și să fie mai relevant ca niciodată! După o căsnicie de 22 de ani cu Cathy, cea care i-a fost și soție și manager, Guetta a trecut prin criza vărstei mijlocii, a pus capăt căsniciei și a mers mai departe. În 2015 a început să se întâlnească cu actrița/modelul de origine cubaneză Jessica Ledon, și toată lumea a crezut că e vorba de o poveste care se va încheia repede. Pentru o perioadă scurtă de timp, cei doi au fost despărțiți, dar în 2023 au redevenit un cuplu, iar acum se pregătesc pentru cel mai important moment: vor deveni părinți!

Acest an a fost cu adevărat extraordinar pentru francezul David Guetta: a fost headliner la cele mai mari festivaluri din lume, cu o apariție memorabilă pe mainstage-ul festivalului UNTOLD, a fost desemnat DJ-ul numărul 1 al lumii, a ocupat locul 1 în clasamentul celor mai buni 101 producători, are două nominalizari la ediția 2024 a premiilor Grammy, a fost votat la secțiunea „DJ Of The Year” în cadrul galei NRJ Music Awards, „Best Electronic” la MTV European Music Awards, iar finalul de an a venit cu cea mai frumoasă nominalizare: cea de “tată”!

Cea de-a 9-a ediție a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 8-11 august, iar organizatorii vor anunța în curând primele nume confirmate pentru 2024.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă