Monica Cismaru ∙ April 3, 2020 ∙ 1 min read

A venit si timpul primei colaborări dintre Irina Rimes și Carla’s Dreams, iar fanii artiștilor pot urmări piesa lor, ”3 inimi”, pentru care cei doi artiști au filmat și un videoclip.

”3 inimi” e o compoziție emoționantă despre iubire, familie și armonie, cu un clip care redă perfect versurile duioase.

Piesa vorbeste  despre iubirea care ajunge la maturitate și nu mai încape în doar două inimi. Astfel, ele devin trei, iar dragostea începe să prindă mai mult contur, să crească frumos, să fie completă, “căci inima se umple de la 3 în sus”.

Videoclipul piesei este unul plin de culoare, care reflectă intensitatea și sinceritatea sentimentelor oamenilor atunci când ajung să iubească și să fie iubiți și decid să își alăture destinele.

“Am crescut profesional inspirându-mă din muzica lui. Pentru mine, această colaborare are o semnificație sentimentală, pentru că e un artist de la care, indirect, am învățat multe”, a declarat Irina Rimes despre Carla’s Dreams și colaborarea pentru piesa 3 inimi.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes și Carla’s Dreams și produsă de Marco & Seba. Artiștii au colaborat cu Marco & Seba și pentru piese precum Luna, Secrete, Karma, Beau și Poem.

Related Posts

Experimentează o sărbătoare legendară de Anul Nou la JW MARRIOTT BUCHAREST GRAND HOTEL

Când vine vorba de sărbătorirea Anului Nou, puține locuri surprind magia și eleganța sezonului precum JW Marriott Bucharest…

George Soare a lansat acul de păr Tribute, un accesoriu realizat alături de Malvina Cservenschi, designerul casei de bijuterii Malvensky! 

George Soare, un nume de referință în industria frumuseții și hairstyling-ului din România, creatorul brandului Tribute Salon, a…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Cum a fost la Crazy Christmas, ediția 2024

Crazy Christmas, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, a avut loc pe 7 decembrie, la Unirea…

Târguri magice de Crăciun și arta SĂRBĂTORILOR la JW MARRIOTT BUCHAREST GRAND HOTEL

În această perioadă a sărbătorilor, JW Marriott Bucharest Grand Hotel oferă o experiență de neuitat ce îmbină luxul,…

Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟

Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…

Antoniu Tămaș revine cu un nou single – „Din vina ta”

Antoniu Tămaș revine cu un nou single – „Din vina ta”. Piesa vorbește despre iubire, alegeri și emoțiile…

NOSTALGIA Imaginarium s-a încheiat cu peste  30.000 de mii de participanți în cele două zile de festival  și cu tot atâtea prietenii pe viață 

NOSTALGIA Imaginarium, festivalul care celebrează viața și distracția pentru toate generațiile, și-a încheiat ediția de toamnă desfășurată la…

Anne Hathaway va juca în adaptarea cinematografică a uneia dintre cele mai citite cărți

Anne Hathaway (42 de ani) a mai câștigat un rol important de adăugat în portofoliul ei actoricesc, deja…

Cultural Ties la Stockholm, explorând stilul streetwear alături de Zalando

Am descoperit un oraș vibrant, cu multe evenimente artistice și locuri underground, adevărate hotspots care te imersează în…