Romeo Visca (Vali, din serialul ”Adela”): ”Nu depind de nimeni şi de nimic şi-mi ascult mereu intuiţia”

Romeo Visca interpretează personajul Vali, din serialul Adela (Antena 1). Actorul are un parcurs profesional plin de experiențe formatoare, care l-au purtat de la Onești, orașul lui natal, până la Hollywood, unde a avut ocazia să joace alături de cele mai mari staruri, precum Penelope Cruz sau John Malkovich, care i-a și fost profesor în Los Angeles. Cum e viața de actor la Hollywood, Londra sau București, ne spune Romeo Visca în cele ce urmează. 

Romeo, ai un parcurs profesional sinuos, dar bogat, plin de experiențe, care te-au făcut să fii ceea ce ești astăzi. Dacă te uiți în urmă, care sunt momentele care te-au format și în ce etapă a vieții te afli acum?

Probabil că din exterior parcursul meu în carieră nu este unul tocmai liniar. Dar sunt omul experimentelor şi al provocărilor. Unele sunt de succes, altele nu. Şi în urma fiecăruia trăiesc o experienţă nouă, din care învăţ ceva şi aplic în viitor. În schimb, mă aflu în acest punct al vieţii mele în care eu trebuie să fac lucrurile doar dacă sunt fericit cu alegerile făcute. 

Sunt destul de stăpân pe mine şi cred că am un “common sense” bine definit încât să ştiu cum trebuie făcute lucrurile. Fac meseria asta de nişte ani buni încât să nu mai fie nevoie să fac rabat de la cine sunt şi ce aport pot să aduc proiectelor în care intru. Şi tocmai în urma acestei “aroganțe artistice”, dacă vrei, am trăit atât de multe lucruri, care m-au făcut cine sunt astăzi. Spun DA sau NU când şi cum îmi place mie, nu depind de nimeni şi de nimic şi-mi ascult mereu intuiţia. Şi nu vorbesc decât în numele meu, întotdeauna. Nu m-a format un moment anume. Şcolile absolvite, educaţia primită de acasă, învăţăturile mamei să fiu mereu un om cu o coloană vertebrală şi integru, prieteniile valoroase sau mincinoase pe care le-am avut. Lipsurile sau nevoile. Tot ce am trăit în viaţa mea, toţi oamenii, fiecare experienţă, le port cu mine în fiecare zi şi de câte ori se iveşte ocazia, le urc pe scenă sau le împărtăşesc publicului. Sunt în continuare într-o continuă descoperire, căutare, sunt avid după informaţie nouă în fiecare zi. Nu pot trăi fără să ating nivele noi de înţelegere, dragoste, subtilitate cu fiecare pas făcut. 

Care sunt momentele din trecutul tău pe care le-ai retrăi și pe care le-ai șterge din parcurs?

Deja intrăm în alt registru. Ok. În general sunt mândru de parcursul vietii mele de până acum. Am fost mereu un copil ascultător, n-am sărit niciodată în afara normelor de bun simt, mereu un copil de 10 pe linie, premiant, din prima până în ultima zi de şcoală. Evident şi eu am fost adolescent, am avut prin clasa a 10-a momentul meu de rătăcire. Uite, aş reface clasa a 10-a. Am chiulit cam mult în perioada aceea. Iar de retrăit, m-aş întoarce oricând la anii frumoşi din liceu, din perioada facultăţii sau a masteratului. 

Mi-a cam plăcut cu şcoala şi tot în timpul şcolilor am avut cele mai frumoase evenimente, petreceri, prietenii. Chiar dacă unele din ele s-au terminat, pentru că viaţa şi-a urmat cursul firesc, rămân amintirile. 

Dar nu-mi place să mă uit în urmă. Ce a fost a fost, şi a fost frumos, dar acum vreau mai departe. Vreau spre noi orizonturi, muncesc să fac lucruri din ce în ce mai măreţe, atât cât tot ce fac îmi aduce fericire şi este apreciat. Trecutul e frumos, dar prefer să rămână acolo, în trecut. Viitorul e cel care mă motivează. Necunoscutul şi provocările noi. Poate că, să zicem, aş reconsidera decizia mea de a nu juca în absolut nimic şi să refuz orice proiect în perioada în care am luat un “hiatus” între 2013 si 2014. Atât de rănit am fost de experienţele cu proiectul în care fusesem anterior, încât 2 ani n-am vrut să aud, văd, simt, nicio cameră de luat vederi pe langa mine. 

Ai locuit în America și la Londra. Ce ți-a oferit și încă îți oferă fiecare loc și la ce te întorci sau te-ai întoarce cu drag la fiecare dintre ele, inclusiv România?

Familia mea şi cu mine suntem stabiliţi în Londra. Acolo e acasă, momentan. Pentru mine acasă e acolo unde sunt eu şi unde-mi clădesc un camin pe care eu îl consider acasă. Nu am simţul acesta al “rădăcinii” undeva anume. M-am simţit bine orinde am locuit. În LA în continuare am un apartament, la fel şi în Bucuresti, iar în Londra e locul unde-mi petrec majoritatea timpului. În România m-am născut şi am avut parte de o copilărie frumoasă, în LA am trăit experienţe profesionale pe care le-aş repeta la infinit, iar Londra e acasă. Londra mi-a oferit ceea ce în România nu am găsit – linişte, respect şi bun simț. În România vezi feţe triste, abătute, non-stop parcă nefericiţi, oricât de bine le-ar merge. E o energie care mă chinuie. În Londra, totul e mai simplu, nimic nu e de nerezolvat, oamenii zâmbesc şi atunci când le e greu, treaba asta cu spaţiul privat e mult mai respectată, îmi place “răceala” asta britanică în care fiecare-şi vede de propria grădină şi nu se bagă în treaba altuia. Mă întorc cu drag mereu în România, în zona Braşovului, Sibiu, locuri pe care eu le ador. În State, deşi am locuit în LA, mă simt mai bine în North Carolina sau în Las Vegas. Iar Marea Britanie e ”totul meu”. Am fost îmbrăţişat de cultura britanică şi de oamenii de aici şi la rândul meu am încercat să ofer tot ce am putut unei ţări care mi-a oferit şansa să devin cineva.

Ai în portofoliu producții importante, cu nume sonore. Cât de greu a fost să accezi la astfel de proiecte în străinătate, cum e să te afli în preajma marilor vedete de la Hollywood?

În 2015 am plecat cu o bursă de studii în Los Angeles, să fac un master în Actorie de Film şi TV. Am optat pentru programul intensiv de 2 ani făra vacanţe. Am absolvit cu Onoruri şi ulterior am primit drept de muncă. Iar eu, venind din Europa, cumva la audiții, eram un personaj exotic pentru ei. Și aici mă refer la faptul că am luat şi ce-am învăţat în şcoli, am luat şi din disciplina mea ca om şi am pus la punct un brand pe care l-am purtat la fiecare auditie. La ce mă refer? şi aici ating un subiect destul de “sensibil”, dacă vrei. Faptul că în şcolile din România, cele de actorie, mă refer, studenţii nu prea sunt învăţaţi partea de branding. Și am avut discuţii cu profesori din România, care nu înţelegeau conceptul, deci nu-l puteau duce mai departe. Eu, dacă am o audiție, un eveniment, un job oricât de mare sau de mic, mă pregătesc intens. Folosesc toate atu-urile din portofoliu să mă asigur că ies în evidenţă prin, măcar, felul în care mă prezint undeva. Ori, în LA, majoritatea actorilor se prezentau aşa, mai casual. Iar eu făceam diferenţa, mereu pregătit 150%, mereu aranjat, mereu cu textul învăţat pe dinafară, mereu cu o charismă pe care ştiu să o folosesc. Aşa am ajuns, după nici 3 luni de proiecte mici, să obţin Union Cardul SAG/AFTRA, în conditiile în care unii se chinuie ani întregi şi tot nu-l obţin. Eram băiatul “ăla frumos cu păr bun” din Europa. Şi aşa, de exemplu, Ryan Murphy m-a văzut într-un rol de extra, la American Crime Story, m-a luat deoparte şi a zis echipei – “Îl vreau pe el să fie bodyguard-ul lui Penelope”… şi-am filmat 5 episoade. Adică, din nimic, am ajuns să fiu pus lângă un A List Star, cu care m-am înţeles extraordinar. M-am revăzut cu ea ulterior, într-un alt proiect şi i-a spus regizorului pe set: “Îl iau pe Romeo să merg la braţ cu el!”, lucru care mi s-a părut foarte tare. 

Ricky Martin, Edgar Ramirez, Tom Cruise, Daniel Craig, John Malkovich (care mi-a fost si profesor în LA), Linda Gray, care mi-e prietenă şi acum…mulţi, mulţi. 

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat în străinătate?

Am învăţat să fiu mai liniştit, plecând dintr-o societate care parcă îţi cere contrariul. Am învăţat că orgoliile nu ajută la nimic. Am învăţat că dacă eşti bun în ceea ce faci şi profesionist, vei primi oportunităţi reale de avansare în carieră. Am învăţat că un zâmbet şi un “Bună ziua!” te duc departe. Mă simt comfortabil în corpul şi în mintea mea şi nu-mi este teamă să-mi exercit drepturile sau să-mi fac auzite opiniile. Am învăţat să spun NU fără teamă. Am învăţat să mă valorific şi să nu mă vând pe 2 arginţi ieftini. Nu pun la suflet tot ce se aude pe lângă mine, oricum nu m-a interesat părerea altora în general, dar acum chiar trec pe lângă mine ca şi cum n-ar fi fost. Un om când vorbeşte despre alt om, într-un mod defavorabil, în lipsa acestuia, nu spune nimic despre acel om, ci totul despre el însuşi. Sunt multe lecţii pe care le-am învăţat şi multe, sunt convins, ce urmează în viitor. 

Care ar fi parcursul personajului tău din ”Adela”, dacă ai putea să-l creionezi chiar tu?

Vali s-a născut de nicăieri. Nu-l cunoşteam, iniţial altele au fost planurile, dar cred că e mai bine că a ieşit aşa. Am avut fix 2-3 săptămâni să-l aduc la viaţă. M-am pregătit aşa cum ştiu eu că se pregăteşte un personaj – biografie, ţinută, comportament, atitudine. Cred că nici nu trebuia să apară atât de mult în poveste, dar cumva, cred, că l-am făcut pe Vali de a prins la public şi atunci creatorii l-au ţinut mai mult în proiect. Niciun personaj nu rămâne într-o poveste dacă nu face bine ceva. Vali este un om tare curat la suflet. El n-are filtre, n-are valenţe multe. E omul simplu, hotărât să-şi facă dreptate, hotărât să afle adevărul, cu orice prţ. Nu l-am făcut prostuţ, ci l-am facut naiv. Naivitatea se poate schimba, pe când prostia rămâne acolo. Mai multe despre Vali puteţi afla urmărind proiectul în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, pentru că #dacăejoieAdela!

Ai legat prietenii pe platourile de filmare, ce îți va lipsi cel mai mult de la ”Adela” odată ce se vor încheia filmările?

Nu ştiu dacă am legat “prietenii”… pentru mine cuvântul “prieten” descrie mult mai mult şi e mult mai profund. “Prietenul”, aşa cum este el cunoscut în ziua de astăzi, e un termen pe care eu nu-l pot asocia cu ce înţeleg eu prin “prietenie”. Dar da, mă înţeleg bine cu tot staff-ul, cu toţi colegii actori, cu toată lumea. Dar vezi tu, cam acolo opresc eu legătura. Adică, eu mă retrag urgent din ecuatie în momentul în care s-a dat stop la cameră. Am fugit la garderobă, mă schimb şi-am plecat la maşină. Sunt empat, prin definiţie, şi sunt uşor de rănit. Aşa că prefer să stau retras în liniştea mea, şi doar cine îşi doreşte cu adevărat să-mi fie în preajmă să facă eforturi de a mă descoperi cine sunt cu adevărat şi ce am de oferit. Pentru că din ce am observat, mulţi vor doar să primească fără a oferi. Şi nu pot accepta asta. Sunt un tip care emană enorm de multă energie şi asta atrage persoanele în preajma mea cu uşurinţă. Iar de-a lungul vieţii am trăit suficiente experienţe încât pot să disting cine e în preajma mea cu interese reale şi corecte şi care e doar un “oportunist”. Zâmbesc eu tot timpul, dar puţini ştiu ce se ascunde în spatele zâmbetului şi ce-mi trece mie cu adevărat prin cap când o persoana deschide gura în faţa mea. Nu ştiu ce-mi va lipsi. Nu ştiu dacă o să am timp să-mi lipsească ceva. La finalul oricărui proiect eu deja mă îndrept spre următorul. Şi după cum am spus mai sus, nu-mi place să privesc în urmă. Cine ştie să mă preţuiască, nu mă va pierde. Atât. 

Care este experiența artistică ce te-a împlinit cel mai mult? Ce extragi din fiecare provocare artistică de-ale tale?

Scurtmetrajul care a fost proiectul meu de absolvire la master. “Bodies in Ruins” se numeşte şi cerinţele au fost să-l scriu, să-l produc, să şi joc, să mă ocup şi de costume, editing, promovare etc într-un timp determinat. Asta în condiţiile în care aveam şi şcoală 7 din 7 şi mai şi regizam “NAN“, de Catherine Tate, parte din curriculumul cursului de regie. A fost cea mai stresantă perioadă din viaţa mea. M-am lovit de atât de multe, încât simt că dupa proiectul respectiv am îmbătrânit cu 10 ani. Dar am fost atât de mândru. Pentru că eu ţintesc sus şi sunt extrem de perfecţionist. Şi acum deţin recordul în istoria Universităţii ca având proiectul cu cei mai mulţi oameni implicaţi. În total 114 oameni, într-un proiect de “Student”, neplătiți, dintre care 30 extra, neplătiți. Am creat un întreg studio de la zero, am strâns 10.000 de dolari de la oameni care au crezut în mine şi în proiectul meu. Am tras mult, parte din creşterea mea, probabil, dar la final s-au văzut rezultatele. Am luat cea mai mare notă la absolvire şi Studiourile de la Warner Bros mi-au selectat filmul si au făcut premiera la ei, la Teatrul 5, faţă în faţă cu studioul unde se filmează “Ellen”, am avut red carpet, invitaţi. A fost magic. 

Care sunt persoanele care ți-au influențat destinul și pe cine ai vrea sa întâlnești, care e următoarea ta provocare?

Nu prea le am eu cu “idoli” sau cu cineva de care să zic “wow”. Dar nu vreau să fiu înțeles greşit. Pur şi simplu pentru mine toţi oamenii sunt la fel. Până să fii x sau y, eşti un om şi din punctul meu de vedere de acolo începe discuţia. De asta nici pe set nu îmi “tremură” picioarele când intră vreo mare vedetă sau, mai rău, cineva care se “crede o mare vedetă”. Am zero tresărire când sunt pe set cu un coleg sau colegă, indiferent despre cine este vorba. Nu pot altfel. Şi eu sunt acolo din acelaşi motiv, nu văd de ce să fac sau să simt lucrurile diferit. Eu nu mă închin la zei doar pentru că alții o fac. Mie trebuie să-mi demonstrezi că eşti zeitate, dar înainte trebuie să-mi demonstrezi ca eşti om ca să pot să te validez. Altfel, nu. În schimb, este cineva care-mi place să cred că a avut un aport la dezvoltarea mea ca artist şi se numeşte Joan Rivers. Am citit toate cărţile ei, are o poveste de viaţă şi ca artist, cum puţini au. Şi a trecut prin atât de multe şi mereu a renăscut. Şi a ştiut să facă un mişto de viaţă şi să râdă la fiecare încercare grea şi să meargă mai departe. Şi dacă ea a putut…o mână de femeie, într-o lume care i-a stat toată viaţa împotrivă, pentru că nu se încadra în normele” Hollywood-ului”…atunci toţi putem. Şi da, m-a învăţat să nu mă iau atât de tare în serios, să folosesc umorul în orice ca să ies dintr-o situatie aiurea, să nu uit că după ce se trag cortinele, sunt un om şi că am nevoi de care trebuie să am grijă. Joan Rivers mi-a consolidat cumva, poziţia mea în universul ăsta, dacă vrei. Mai e cineva ca mine, sau mă rog, a fost. Citatul meu favorit din Joan Rivers este: “ Sunt în punctul ăsta al vieţii mele în care pot să zic orice şi să fac doar ce mă face fericit(ă). Ce-o să-mi faci? Mă dai afară? Am mai fost dată afară. Mă ameninţi cu falimentul? Am mai fost falimentară! Nu o să mă angajezi? Nimeni nu m-a angajat cu anii!! Ce crezi tu că poţi să-mi faci?”

Trei lucruri care te fac fericit acum?

1. 1. Sunt fericit că “ADELA” merge bine şi că sunt parte dintr-un proiect al Ruxandrei Ion, pe care o iubesc de numai pot. Fără explicaţii. O iubesc pentru că e OM. 
2. 2. Sunt fericit că am o mână de prieteni pe lângă mine, care mă sprijină necondiţionat, şi o familie care ar face orice pentru mine. Mama e tot universul meu şi mi-e bine şi sănătoasă şi fericită. 
3. 3. Că sunt sănătos şi că am puterea asta, care nu ştiu de unde vine, să fac faţă volumului mare de muncă şi că rămân în continuare creativ şi pasionat şi că reuşesc să iubesc tot ce e frumos pe lângă mine fără să fiu alterat de chestiile negative care îmi dau târcoale. Muncesc până la epuizare şi sunt fericit. 

Trei lucruri care vrei să ți se întâmple la anul?

Aştept să termin de scris o comedie muzicală pe care vreau să o pun în scenă în România.

Să-mi apară proiecte noi şi să pot să mă fac înţeles ca şi viziune artistică dacă decid să dau curs colaborării.

Mă mut în casă nouă, de fapt, în 2022 dau un restart vieţii. Casă nouă, business-uri noi, proiecte noi, maşină nouă…cine ştie, poate-mi schimb şi culoarea părului. Haha, whatever makes me happy. Merit(ăm) întru-totul. 

 

Foto: Antena 1